Premierul Ilie Bolojan l-a primit, luni, la Palatul Victoria, pe generalul Alexus G. Grynkewich, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) şi al Comandamentului European al Armatei Statelor Unite ale Americii (USEUCOM), aflat în vizită în România. Şeful Executivului i-a mulţumit generalului Alexus G. Grynkewich pentru sprijinul acordat apărării României, prin activităţile de vigilenţă sporită şi iniţiativele NATO, precum Santinela Estică şi a prezentat măsurile interne pentru consolidarea capacităţii naţionale de apărare, inclusiv creşterea resurselor bugetare în direcţia angajamentelor asumate la Summitul de la Haga, precum şi cele privind utilizarea Programului SAFE de 16,68 miliarde euro pentru modernizarea industriei naţionale de apărare..
Premierul Ilie Bolojan a salutat prezenţa în România a înaltului oficial, care intervine într-un moment important al discuţiilor aliate privind eforturile comune de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic, anunţă Executivul. Prim-ministrul a transmis mulţumiri generalului Alexus G. Grynkewich pentru sprijinul acordat apărării României, prin activităţile de vigilenţă sporită şi iniţiativele NATO, precum Santinela Estică.
De asemenea, şeful Executivului a subliniat importanţa unei posturi de descurajare şi apărare credibile în zona Mării Negre, a unei prezenţe aliate substanţiale pe teritoriul României şi a pledat, totodată, pentru o abordare unitară a NATO de a lungul întregului Flanc.
”Prim-ministrul Bolojan a prezentat măsurile interne pentru consolidarea capacităţii naţionale de apărare, inclusiv creşterea resurselor bugetare în direcţia angajamentelor asumate la Summitul de la Haga, precum şi cele privind utilizarea Programului SAFE de 16,68 miliarde euro pentru modernizarea industriei naţionale de apărare şi a infrastructurii destinate mobilităţii militare”, arată Guvernul în comunicatul oficial.
În cadrul discuţiilor au fost abordate situaţia din Ucraina şi stadiul negocierilor privind procesul de pace. De asemenea, au mai fost discutate şi măsuri concrete de apărare a spaţiului aerian, inclusiv în contextul riscurilor de intruziune ale dronelor în spaţiul nostru aerian.
Generalul Alexus G. Grynkewich a transmis aprecierile sale privind rolul important pe care îl joacă România în asigurarea securităţii euroatlantice şi, în special, în regiunea Mării Negre.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, împreună cu premierul Ilie Bolojan, viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, viceprim-ministrul Radu Miruţă, ministrul Apărării Naţionale, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Luminiţa Odobescu.
De asemenea, împreună cu generalul Alexus G. Grynkewich, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) şi al Comandamentului European al Armatei Statelor Unite ale Americii (USEUCOM), la întrevedere a participat însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Michael L. Dickerson.


