Trump îl atacă personal pe Macron după ce refuză să intre în ”Consiliul Păcii pentru Gaza”. ”Nimeni nu-l vrea, va pleca în curând”

Preşedintele american Donald Trump l-a atacat personal pe omologul său francez Emmanuel Macron, pe care ”nimeni nu-l vrea, el va pleca în curând”, după refuzul Franţei de a face parte din Consiliul său al Păcii, relatează Le Figaro.

Locatarul Casei Albe a făcut aceste declaraţii luni, într-o conferinţă  de presă pe psită, la Palm Beach, înainte să se îmbarce în aeronava prezidenţială Air Force One.

El a ameninţat să impună taxe vamale de 200% vinurilor şi şampaniei franceze, ca represalii faţă de refuzul lui Emmanuel Macron de a face parte din ”Consiliul Păcii pentru (Fâşia) Gaza”.

Această instanţă era menită iniţial să supervizeze reconstrucţia Fâşiei Gaza, în cadrul unui plan de pace american, însă a fost transformată, cu un permietru şi ambiţii mult mai largi, într-o concurentă a ONU.

În urma refuzului francez, şeful statului american şi-a înăsprir tonul.

El l-a atacat în mod personal pe omologul său francez, care urmează să plece de la Palatul Élysée în 2027, după alegerile prezidenţiale.

”A spus el asta? Ei, bine, nimeni nu-l vrea, pentru că va pleca în curând din funcţie…”, a declarat Trump.

”EL VA ADREA. DAR NU E OBLIGAT SĂ ADERE”

Locatarul Casei Albe a recurs la ”arma comercială” pentru a-l constrânge pe Macron.

El a evocat impunerea unor taxe vamale comerciale punitive de 200% vinurilor şi şampaniei franţuzeşti şi a reiterat invitaţia de intrare în ”Consiliu”, subliniind că nu are un caracter cosntrângător.

”El va adera, dar nu e obligat să adere”, a subliniat el.

Anturajul şeful statului francez a declarat AFP că Franţa ”nu intenţionează să dea curs favorabil”, în acest stadiu, invitaţei primite de a face parte din ”Consiliul Păcii”.

Guvernul de la Chişinău dă startul oficial reformei administrativ-teritoriale. Prima etapă, consultările publice. Secretar general: Obiectivul principal este să creăm localităţi dezvoltate, primării puternice şi servicii mai bune aproape de oameni – VIDEO

Grupul ungar MOL cumpără de la Gazprom participaţia de 56,15% deţinută în compania sârbă NIS