Generalul Gheorghiţă Vlad, întrebat dacă Articolul 5 al NATO acoperă şi zona economică exclusivă a României din Marea Neagră: Juridic, nu. Dar sunt convins că vom avea foarte mulţi parteneri şi aliaţi care ne vor fi alături într-o asfel de situaţie

Generalul Gheorghiţă Vlad a declarat, marţi, întrebat dacă un eventual atac asupra infrastructurii din zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, inclusiv proiectul Neptun Deep, intră sub incidenţa Articolului 5 al NATO, că din punct de vedere juridic acest articol nu poate fi activat. „Sunt convins că într-o astfel de situaţie o să avem foarte mulţi parteneri şi aliaţi care vor fi alături de România pentru apărarea interesului naţional”, a adăugat Vlad. Potrivit şeful Statului Major al Apărării, este „datoria statului român” să îşi apere toată infrastructura şi să-şi promoveze interesele în zona economică exclusivă, investind în forţele navale române şi în „capabilităţile” Ministerului de Interne.

Generalul Gheorghiţă Vlad a fost întrebat, marţi, într-o într-o conferinţă de presă comună susţinută la Sibiu, alături de generalul american Alexus Grynkewich, dacă platformele de forare şi cablurile subacvatice din Marea Neagră aflate în zona economică exclusivă a României intră sub incidenţa Articolului 5 al NATO în cazul unui atac asupra unor astfel de infrastructuri.

„Din punct de vedere juridic, Articolul 5 nu poate fi activat în cazul Alianţei pentru apărarea zonei economice exclusive (n. red. – a României din Marea Neagră). Dar asta nu presupune şi faptul că nu ne apărăm zonele de responsabilitate. Sunt convins că într-o astfel de situaţie o să avem foarte mulţi parteneri şi aliaţi care vor fi alături de România pentru apărarea interesului naţional”, a răspuns generalul Gheorghiţă Vlad. 

Şeful Statului Major al Apărării a precizat că, referitor strict la platformele care urmează să fie implementate în sectorul din Marea Neagră aflat în exploatarea Neptun Deep, „toate platformele petroliere sunt teritoriu naţional”. 

„Când am discutat despre infrastructură critică, m-am referit şi la cablurile subacvatice şi la cablurile de comunicaţie, la toate conductele care sunt submarine. Este datoria statului român să îşi apere toată infrastructura şi să-şi promoveze interesele în zona economică exclusivă”, a subliniat generalul Vlad.

Acesta a adăugat că, în consecinţă, România trebuie să investească în forţele navale române, dar şi în „capabilităţile” generate de către Ministerul Afacerilor Interne.

„Pentru că, mai trebuie spus încă o dată, infrastructura critică şi protejarea infrastructurilor critice este o misiune a Ministerului de Interne. Ministerul Apărării Naţionale va acorda tot sprijinul pentru promovarea interesului naţional al României”, a conchis generalul Gheorghiţă Vlad.

Primăria Iaşi va instala în oraş containere digitalizate pentru colectarea gunoiului, iar accesul locatarilor va fi permis doar cu un card sau cu o aplicaţie instalată pe telefonul mobil. Investiţia se ridică la peste 24 de milioane de lei

Dolj: Poliţiştii de frontieră au descoperit că un minor conducea o maşină şi avea un permis de conducere fals/ Documentul părea eliberat de autorităţile din SUA