Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş anunţă că a fost deschisă o anchetă după ce au fost publicate imagini cu 25 de paciente ale Spitalului de Psihiatrie din Jebel, care sunt ţinute în condiţii improprii, într-o magazie, fără duşuri. La rândul său, prefectul judeţului, Cornelia-Elena Micicoi, a verificat situaţia la Jebel, transmiţând că se fac lucrări de renovare, motiv pentru care o parte dintre pacienţi au fost relocaţi într-un spaţiu autorizat temporar, iar la momentul vizitei nu mai era nicio persoană cazată în acel spaţiu. Totodată, unitatea medicală face o anchetă internă.
Imaginile au fost publicate de organizaţia ”Ceva de spus”, care a arătat că, vineri, a găsit 25 de paciente de la Spitalul de Psihiatrie Jebel cazate într-un spaţiu impropriu, ”identificat în planul spitalului drept magazie şi numit de conducere «uscătorie»”.
”Aparent, DSP a avizat acest loc pentru a caza sute de pacienţi în serii de câte 25. Totuşi, condiţiile observate acolo nu corespundeau deloc celor avizate. Pe scurt – o pacientă în vârstă era conectată la un aparat de oxigen, pe hol, printre dulapuri; erau două dormitoare cu 9, respectiv 15 paciente în paturi lipite si lipsite de intimidate. De o săptămână alimentarea cu apă era întreruptă, WCul din clădire este greu de descris, toalete nefuncţionale în curte in cele doua containere, accesul la duşuri şi WC-uri din curte la temperaturi de –15°C este uşor de imaginat cum se desfăşoară. Pacientele s-au spălat timp de două săptămâni la lighean sau cu şerveţele umede. Nu au ştiut unde vor fi mutate. Consimţământul informat a lipsit, desigur”, au afirmat reprezentanţii organizaţiei.
Aceştia au adăugat că au sesizat Ministerul Sănătăţii pentru verificarea condiţiilor de viaţă şi tratament.
”În urma apariţiei în spaţiul public a informaţiilor privind condiţiile în care ar fi fost ţinute 25 de paciente ale unui spital de psihiatrie din judeţul Timiş, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Jebel s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale care se impun”, a transmis, marţi, IPJ Timiş.
Ulterior, Prefectura Timiş a anunţat că, luni, a fost înregistrată o sesizare transmisă de reprezentanţii unui ONG, referitoare la o situaţie a unor pacienţi internaţi în cadrul Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel. Conform sesizării, un număr de pacienţi ar fi fost trataţi şi spitalizaţi în condiţii necorespunzătoare.
”Ca urmare a acestei sesizări, în data de 19 ianuarie, prefectul judeţului Timiş, Cornelia-Elena Micicoi, s-a deplasat la faţa locului. Tot în cursul zilei de ieri, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş s-au prezentat la spitalul din Jebel pentru verificarea situaţiei semnalate. În cadrul vizitei s-a constatat că, în prezent, într-unul dintre pavilioanele unităţii spitaliceşti se desfăşoară lucrări de reamenajare. Din acest motiv, o parte dintre pacienţi au fost relocaţi iniţial într-un alt pavilion din aceeaşi incintă, pavilion care deţinea autorizaţie sanitară temporară de funcţionare emisă de DSP Timiş, în vederea relocării temporare, necesară pe perioada renovării fiecărui pavilion. În momentul vizitei, nu mai era nicio persoană cazată în acel spaţiu. În acest moment este în derulare şi un control intern al conducerii unităţii medicale”, a transmis Prefectura.


