În lume există 600 milioane de deţinători de monede cripto, iar aproximativ 10% din cei 6 miliarde de utilizatori de internet deţin acum o formă de criptomonedă, arată datele Bitget, cea mai mare platformă de schimb universal din lume. Cele mai recente date arată că 25% dintre deţinătorii de criptomonede au între 25 şi 34 de ani, în timp ce 20% dintre aceştia se încadrează în intervalul 16-24 de ani, iar 22% între 35 şi 44 de ani. Adopţia criptomonedelor este estimată să ajungă la 12,24% din populaţie până la finalul lui acestui an.
”Industria cripto se maturizează, iar 2026 se conturează ca anul reglementării şi al integrării reale cu finanţele clasice”, arată Ignacio Aguirre Franco, directorul de marketing al Bitget, cea mai mare platformă de schimb universal din lume.
Potrivit companiei, datele globale confirmă interesul tot mai mare faţă de activele digitale, cu o estimare de 600 milioane de deţinători la nivel mondial.
”Ultimul an a schimbat piaţa cripto, care a câştigat o legitimitate nouă în rândul investitorilor din întreaga lume. Activele digitale deţinute la nivel mondial este în creştere, pe fondul participării ridicate a investitorilor instituţionali. Mai mult, este vorba despre o schimbare structurală a întregului sistem financiar, în care activele tradiţionale şi criptomonedele se contopesc”, precizează compania.
Tranzacţiile de retail au crescut cu 125% între ianuarie şi septembrie 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024, potrivit raportului TRM Labs 2025 Crypto Adoption and Stablecoin Usage.
Astfel, piaţa cripto demonstrează că a trecut de la „marginea internetului” în centrul comerţului de zi cu zi, spun reprezentanţii Bitget.
De asemenea, aproximativ 10% din cei 6 miliarde de utilizatori de internet deţin acum o formă de criptomonedă, mai arată raportul Digital 2026 Global Overview. Această cifră reprezintă o creştere de 12,5% a numărului total de deţinători între începutul lui 2025 şi începutul lui 2026. Totalul ajunge la 600 de milioane şi confirmă integrarea tot mai profundă a activelor digitale în viaţa „populaţiei online” globale.
Cele mai recente date ale raportului Digital 2026 Global Overview arată că 25% dintre deţinătorii de criptomonede au între 25 şi 34 de ani, în timp ce 20% dintre aceştia se încadrează în intervalul 16-24 de ani, iar 22% între 35 şi 44 de ani. Această fragmentare confirmă interesul din partea generaţiilor Millennials şi Gen Z. Este vorba despre grupuri mai tinere native digital, care manifestă adesea o neîncredere faţă de instituţiile financiare tradiţionale.
”Pentru ele, investiţiile alternative descentralizate reprezintă nu doar o oportunitate financiară, ci şi un răspuns la situaţia actuală în care se află, mai ales când sistemul bancar clasic pare adesea inaccesibil sau depăşit”, mai spune Ignacio Aguirre Franco.
Deşi cifrele la nivel global sunt impresionante, motivaţiile pentru adopţie variază de la o regiune la alta. Spre exemplu, America de Nord şi-a consolidat deja poziţia de centru instituţional global pentru activele digitale. Regiunea a înregistrat o creştere anuală de 49%, ceea ce reprezintă 26% din activitatea globală de tranzacţionare în perioada analizată, conform raportului Chainalysis 2025 Geography of Cryptocurrency.
În acest caz, principalul motor este integrarea pe scară mare a ETF-urilor spot pe Bitcoin, lansate de mari companii de administrare a activelor. Această tranziţie de la entuziasmul speculativ la alocarea de capital pe termen lung demonstrează că, în America de Nord, Bitcoin este privit tot mai mult ca un activ legitim de rezervă pentru trezorerii.
În contrast, regiunea Asia-Pacific conduce în ceea ce priveşte viteza de creştere, cu un avans anual de 69%. Aici, adopţia deschide un model bazat pe utilitate practică la nivel de bază. Portofoliile sunt foarte diversificate, reflectând nevoi concrete, de la utilizarea intensă a platformelor DeFi şi gaming blockchain până la servicii esenţiale precum transferurile internaţionale de bani.
În mod similar, în America Latină, activele digitale au evoluat într-o necesitate funcţională. Creşterea de 63% a regiunii este susţinută de o utilizare intensă a stablecoin-urilor ancorate la dolarul american. În pieţe precum Brazilia şi Argentina, aceşti „dolari digitali” au devenit instrumente principale pentru comerţul zilnic şi pentru protejarea economiilor împotriva devalorizării monedelor locale, explică directorul de marketing al Bitget.
Europa menţine o poziţie importantă, cu o creştere anuală de 42%. Germania s-a impus ca destinaţie preferată pentru companiile de criptomonede, cu o creştere de 54% în ultimul an. Creşteri majore se înregistrează şi în Europa de Est, unde combinaţia dintre incertitudinea economică şi nivelul ridicat de competenţă tehnică face ca activele digitale să fie o alternativă atractivă pentru conservarea valorii.
”Deşi implementarea finală a cadrului MiCA în decembrie 2025 a creat o bază de încredere la nivel mondial, portofoliile de retail europene rămân prudente, fiind încă puternic concentrate în „blue chips” precum Bitcoin şi Ethereum”, mai subliniază directorul de marketing al Bitget.
Traiectoria pentru anului 2026 sugerează că naraţiunea globală se mută de la speculaţia alimentată de entuziasm la adopţia bazată pe infrastructură. Potrivit Statista, adopţia criptomonedelor este estimată să ajungă la 12,24% din populaţie până la finalul lui acestui an, semnalând un pas important către faza de „majoritate timpurie” din ciclul de viaţă al tehnologiei.
Această următoare etapă este definită de trezoreriile în Bitcoin şi de produse financiare sofisticate. Adopţia instituţională a devenit un semnal de legitimitate, cu deţineri corporative de Bitcoin în creştere cu 84% de la an la an, depăşind 1,08 milioane BTC până la finalul lui 2025.
Marile instituţii financiare nu mai stau pe margine: JPMorgan a lansat produse de obligaţiuni structurate legate de ETF-uri pe Bitcoin, iar giganţi tradiţional prudenţi precum Vanguard şi-au deschis platformele către active cripto. În acelaşi timp, consorţiul european Qivalis, condus de bănci precum ING şi BNP Paribas, urmează să lanseze un stablecoin euro reglementat până la finalul lui 2026, reducând şi mai mult distanţa dintre finanţele tradiţionale şi cele digitale.
”În cele din urmă, datele din 2025 arată că provocarea pentru 2026 nu mai este demonstrarea existenţei criptomonedelor, ci rafinarea valorii lor practice. Fie prin profunzimea instituţională din Vest, fie prin utilitatea operaţională din Sudul Global, sistemul financiar global se îndreaptă către o realitate on-chain care prioritizează structuri de piaţă reziliente, în detrimentul entuziasmului temporar”, mai adaugă Ignacio Aguirre Franco, directorul de marketing al Bitget.
Fondată în 2018, Bitget este cea mai mare platformă Universal Exchange (UEX) din lume, deservind peste 120 de milioane de utilizatori şi oferind acces la milioane de tokenuri cripto, acţiuni tokenizate, ETF-uri şi alte active din economia reală, toate într-o singură platformă. Ecosistemul este dedicat sprijinirii utilizatorilor în tranzacţionare inteligentă, prin instrumente de trading bazate pe inteligenţă artificială, interoperabilitate între tokenuri pe reţelele Bitcoin, Ethereum, Solana şi BNB Chain, precum şi prin acces extins la active din lumea reală.


