Zelenski se declară îngrijorat de orice pierdere a atenţiei faţă de ”războiul la scară mare” din Ucraina. El cere SUA să rezolve prin negocieri diferendul cu privire la Groenlanda, care ameninţă înţelegerea cu europenii din NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se declară marţi îngrijorat de o pierdere a atenţiei internaţionale faţă de Războiul din Ucraina, din cauza diferendului cauzat de veleităţile omologului său american Donald Trump cu privire la Groenlanda, relatează AFP.

”Sunt îngrijorat de orice pierdere a atenţiei în plin conflict la scară mare”, le-a declarat Zelenski unor jurnalişti.

El a adăugat însă că diferendul cu privire la teritoriul autonom danez şi Războiul din Ucraina nu ar trebui să fie considerate subiecte ”interşanjabile”.

Zelenski aminteşte că ţara sa se confruntă ”cu un război la scară mare. Avem un agresor specific, victime specifice”.

Invazia Ucrainei de către Rusia, lansată în 2022, este cel mai sângeros conflict din Europa după al Doilea Război Mondial.

Aproape jumătate din capitala Kiev era privată din nou de căldură, marţi, pe temperaturi glaciale, după o nouă serie de atacuri nocturne ruse.

Liderul ucrainean a cerut Statelor Unite să-şi rezolve prin negocieri diferendul cu privire la Groenlanda – care ameninţă înţelegerea cu aliaţii europeni, membri NATO.

”Vreau cu adevărat ca Statele Unite să audă Europa, să o audă cu adevărat într-un format diplomatic”, a declarat el.

Preşedintele american Donald Trump subliniază de mai multe săptămâni că vrea să transforme Groenlanda, un teritoriu autonom arctic danez, într-un teritoriu american, declanşând o criză diplomatică gravă cu Europa.

Donald Trump ameninţă ţările europene care se opun ambiţiilor sale cu noi taxe vamale, alimentând temeri cu privire la un nou război comercial.

Să nu-l mai ”linguşim” pe Trump, tună fostul şef danez al NATO Anders Fogh Rasmussen. ”Dacă Trump atacă Groenlanda şi desfăşoară o acţiune militară împotriva acestei ţări, asta înseamnă, de facto, sfârşitul NATO”. ”Atunci când un bun nu este de vânzare, n

Lavrov acuză SUA că şi-au încălcat promisiunea şi încă nu au eliberat doi membri ai echipajului petrolierului Marinera, confiscat la Atlanticul de Nord