Coreea de Nord produce suficient material nuclear pentru a asambla anual până la 20 de arme atomice, anunţă miercuri preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung, şi avertizează cu privire la un ”pericol mondial”, dacă nu se face nimic în vederea soluţionării acestui dosar, relatează AFP.
”Chiar acum, în Coreea de Nord se produce suficient material nuclear pentru a se produce zece, până la 20 de arme nucleare pe an” în Coreea de Nord, a declaat într-o conferinţă de presă Lee Jae Myung.
Phenianul continuă, în acelaţi timp, să-şi dezvolte tehnologia rachetelor balistice cu rază lungă de acţiune cu scopul de aputea lovi Statele Unite, a adăugat el.
”La un moment dat, Coreea de Nord va obţine arsenalul nuclear de care crede că are nevoie pentru a-şi menţine regimul, la fel ca mijloacele sale ICBM (rachete balistice intercontinentale) capabile să ameninţe nu doar Statele Unite, ci şi întreaga lume”, a declarat Lee Jae Myung.
”Iar odată ce va avea un exces (de armament nuclear), ea se va duce în străinătate, în afara frontierelor sale. Atunci va apărea un pericol global”, a declarat şeful statului sud-coreean.
Coreea de Nord a procedat la primul test nuclear – subteran – în 2006.
Ea deţine zeci de ogive nucleare, potrivit unor experţi, în pofida faptului că i-au fost impuse sancţiuni internaţionale, şi susţine că acest arsenal este o disuasiune necesară împotriva a ceea ce consideră o ameninţare din partea Statelor Unite şi aliaţilor lor.
Phenianul a subliniat că nu va renunţa niciodată la armele atomice şi s-a declarat o putere nucleară ”ireversibilă”.
Potrivit lui Lee Jae Myung, o abordare pragmatică este necesarră în vederea soluţionării dosarului nuclear nord-coreean, iar o ”suspendare a producţiei de material nuclear şi dezvoltării ICBM” ar fi în favoarea ”întregii lumi”.
TRUMP, UN ”ATU”
Lee Jae Myung militează de la învestirea sa, în iunie, în favoarea unei reluări a dialogului cu Coreea de Nord, o răsturnare radicală faţă de linia dură a predecesorului său conservator Yoon Suk Yeol.
Însă Phenianul nu a răspuns favorabil, până în prezent, acestui demers.
Nordul a acuzat recent Sudul de infiltrarea unei drone pe teritoriul nord-coreean.
Sudul a negat orice implicare a Guvernului sau armatei, însă a sugetat că civili ar fi putut să fi desfăşurat această operaţiune şi s-a angajat să-i pedepksească pe cei care se fac eventual vinovaţi.
Percheziţii au avut loc miercuri.
În contextul unei persistenţe a tensiunilor cu Nordul, Lee Jae Myung estimează miercuri că o intervenţie a preşedintelui american Donald Trump ar putea fi o soluţie.
”Preşedintele Trump este o personalitate oarecum unică (şi) cred că această caracteristică poate (…) constitui un atu important în vederea soluţionării problemelor în peninsula coreeană”, a declarat el.
”Abordarea à la Trump pare să ajute atunci când este vorba despre a se dicuta cu Kim” Jong Un, apreciază el.
Kim Jong Un şi Donald Trump s-au întâlnit în trei rânduri în primul mandat al liderului american.
Ultima lor întâlnire a avut loc în iunie 2019, în Zona Demilitarizată (DMZ), o frontieră din timpul Războiului Rece care împarte peninsula coreeană de zeci de ani.
Însă relaţiile între Phenian şi Washington se află într-un punct mort după eşecul acestui summit, din cauza unor dezacorduri asupra unei relaxări a sancţiunilor americane şi avansării programului nuclear al Phenianului.
Kim Jong Un condiţionează orice reluarea a unui dialog de abandonarea de către Washington a cererii desfiinţării arsenalului nuclear al Phenianului.
Preşedintele american i-a făcut mai multe propuneri dictatorului nord-coreean în timpul unui turneu în Asia, în octombrie, când a declarart că este ”100%” deschis ideii să se întâlnnească cu el.
Însă Phenianul nu a răspuns în mod public invitaţiei, ci a preferat să efectueze tiruri de rachete.


