Prefectura Buzău: Instalaţia de gaze a blocului unde a avut loc explozia din weekend avea verificările expirate

Prefectul judeţului Buzău, Liliana Sbîrnea, a anunţat că instalaţia comună de gaze a blocului din municipiul Buzău unde, duminică, s-a produs o explozie puternică, soldată cu rănirea unei persoane şi cu avarierea a 40 de locuinţe şi 11 maşini, avea verificările tehnice expirate din anul 2023. Totodată, instalaţia din apartamentul în care a avut loc deflagraţia nu mai avea autorizarea de funcţionare valabilă.

”Instalaţia comună era cu verificarea expirată din decembrie 2023, iar în locuinţa domnului unde a avut loc explozia, autorizarea de funcţionare era expirată din decembrie 2025. Mai mult decât atât, din informaţiile pe care le-am primit, dânsul a refuzat intrarea echipelor în vederea verificării instalaţiei din interiorul garsonierei”, a declarat prefectul judeţului Buzău, Liliana Sbîrnea.

 
Totodată, prefectul a anunţat că Primăria municipiului Buzău desfăşoară evaluări privind pagubele produse de explozie şi analizează acordarea de ajutoare financiare de urgenţă pentru familiile afectate, în limita fondurilor disponibile.

 
Autorităţile locale iau în calcul majorarea sprijinului financiar, iar în situaţia în care sumele nu vor fi suficiente, pot fi solicitate fonduri suplimentare de la Guvern.
 
”Primăria face evaluări privind pagubele, în vederea acordării unor despăgubiri familiilor şi remedierea cât mai repede a situaţiei. Municipalitatea are la acest moment o hotărâre de Consiliul Local în vigoare care permite alocarea a 2.000 de euro, maxim 10.000 de lei, pentru fiecare familie afectată. Primarul municipiului a specificat faptul că o să iniţieze o nouă hotărâre de Consiliul Local pentru mărirea acestei sume, pentru că totuşi Primăria dispune de anumite fonduri. În varianta în care se va stabili că nu sunt bani suficienţi, noi putem face demersuri către Guvern în vederea alocării de fonduri”, a explicat Sbîrnea.
 
Potrivit datelor preliminare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, explozia care a afectat 40 de apartamente şi 11 autoturisme ar fi fost provocată de acumulări de gaze, în condiţiile existenţei unei surse de aprindere electrică. Ancheta nu este încă finalizată.

Gabriela Ruse după calificarea în turul trei la Australian Open: Mi-am zis că azi e ziua mea. Sunt extrem de fericită

FRF: Transferurile din fotbalul românesc, disponibile în timp real