Festivalul de film Sundance, primul de la moartea fondatorului său Robert Redford, începe joi la Park City, în munţii statului american Utah, unde se desfăşoară pentru ultima dată înainte de a se muta anul viitor în statul vecin Colorado.
Vedete hollywoodiene precum Olivia Wilde, Natalie Portman şi Ethan Hawke sunt aşteptate pe covorul roşu al staţiunii de schi din Munţii Stâncoşi înzăpeziţi, alături de o mulţime de cineaşti mai puţin cunoscuţi, la unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cinematografic mondial.
Amy Redford, fiica actorului din „Butch Cassidy şi Kid”, care a creat festivalul în 1978, a afirmat că reuniunea din acest an va fi o experienţă emoţionantă.
„Foarte mândră”, a răspuns ea când a fost întrebată ce părere are despre moştenirea tatălui său, decedat acum patru luni.
„Era cineva care crea pe teren, nu din înaltul sferei”, a declarat ea pentru AFP.
„Nu a vrut niciodată să fie în centrul atenţiei acestei organizaţii. Centrul atenţiei sunt întotdeauna cei care spun poveştile”.
Anul acesta, comedia ocupă un loc important în program, cu filmul „The Invite” al Oliviei Wilde, care pune în scenă un cuplu căsătorit care ia cina cu nişte vecini misterioşi.
Vedetele din „Mad Men”, Jon Hamm şi John Slattery, se regăsesc şi într-o nouă comedie intitulată „Gail Daughtry and the Celebrity Sex Pass”.
În selecţie, lungmetrajul „The Gallerist” le reuneşte pe Natalie Portman şi pe Jenna Ortega. Filmul urmăreşte epopeea unei galeriste disperate care vrea să vândă un cadavru la celebrul târg de artă contemporană Art Basel din Miami.
Cu excepţia câtorva, cele 90 de filme prezentate sunt premiere mondiale, selectate din 16.000 de candidaturi din 164 de ţări. Peste 40% dintre acestea sunt filme de debut pentru regizorii lor.
„Cred că expresia de pe chipul persoanelor care prezintă filmul lor în avanpremieră şi realizează că se află în faţa unui public care înţelege ceea ce au vrut să spună… este întotdeauna o experienţă destul de incredibilă”, a afirmat Amy Redford.
Selecţia acordă o atenţie specială şi filmelor străine. Pe listă se regăsesc lungmetrajul britanic „Extra Geography”, filmul australian „Leviticus” sau încă unul cipriot, „Hold Onto Me”.
Programul de documentare este, de asemenea, foarte bogat, cu producţii din întreaga lume, printre care şi serioşi pretendenţi la Oscar.
„Kikuyu Land”, despre corupţia din Kenya, va fi proiectat, la fel ca „Hanging by a Wire”, care povesteşte cursa nebună pentru salvarea unor şcolari suspendaţi de un teleferic blocat într-o regiune montană din Pakistan.
Devenit prea mare pentru oraşul gazdă actual, festivalul se va muta anul viitor la Boulder, în statul vecin Colorado.
Acest lucru îi insuflă un sentiment dulce-amar lui John Nein, programatorul festivalului, care a participat la toate ediţiile din 1996.
„Park City este un loc special”, a declarat el pentru AFP. „Este un loc care a fost foarte legat de funcţionarea festivalului în ceea ce priveşte numărul de vizitatori. Nu este deosebit de practic. Este foarte frig”, a continuat el. „Dar, curios, asta este ceea ce atrage oamenii aici”.


