După întâlnirea cu Trump, Zelenski critică răspunsul slab al UE în privinţa Groenlandei şi solicită o abordare serioasă a securităţii arctice

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat, joi, după întâlnirea cu Donald Trump de la Davos, răspunsul slab al UE în privinţa Groenlandei şi solicită o abordare serioasă a securităţii arctice, oferind totodată experienţa Ucrainei în domeniu, relatează The Guardian.

El a spus că fiecare an aduce noi provocări pentru Europa, ceea ce distage atenţia de la alte probleme. „Toată lumea şi-a îndreptat atenţia către Groenlanda şi este clar că majoritatea liderilor pur şi simplu nu ştiu ce să facă în această privinţă. Se pare că toată lumea aşteaptă ca America să se calmeze în legătură cu acest subiect, sperând că va trece. Dar dacă nu va trece? Ce se va întâmpla atunci?”, s-a întrebat liderul ucrainean.

Zelenski a spus că trimiterea a 40 de soldaţi în Groenlanda nu transmite un semnal puternic Rusiei lui Putin sau Chinei lui Xi – şi nici măcar Danemarcei, aliatul apropiat din Europa.

„Fie declaraţi că bazele europene vor proteja regiunea de Rusia şi China şi înfiinţaţi aceste baze, fie riscaţi să nu fiţi luaţi în serios, deoarece 40 de soldaţi nu vor proteja nimic”, a arătat liderul ucrainean.

El a menţionat că Ucraina poate ajuta cu experienţa sa, deoarece ştie cum să „scufunde (nave) în apropierea Groenlandei, la fel cum face în apropierea Crimeei”.

Zelenski a criticat deschis Europa pentru că nu face suficient în Belarus, permiţând Moscovei să-şi extindă sfera de influenţă şi să staţioneze rachete ruseşti acolo.

El a rezumat, în mod ironic, răspunsul european ca fiind: „Poate că într-o zi cineva va face ceva”.

Aşa cum face cu fiecare ocazie, Zelenski a solicitat şi mai multe sancţiuni împotriva Rusiei, avertizând: „Dacă Europa nu este percepută ca o forţă globală, dacă acţiunile sale nu îi sperie pe actorii răi, atunci Europa va reacţiona mereu, încercând să ţină pasul cu noile pericole şi atacuri”.

Zelenski s-a referit şi la apărarea Europei şi a spus că are nevoie de „forţe armate unite care să poată apăra cu adevărat Europa astăzi”.

„Europa se bazează doar pe convingerea că, dacă apare un pericol, NATO va acţiona. Dar nimeni nu a văzut cu adevărat alianţa în acţiune”, a declarat Zelenski. „Dacă Putin decide să cucerească Lituania sau să atace Polonia, cine va răspunde? În acest moment, NATO există datorită convingerii că Statele Unite vor acţiona, că nu vor rămâne deoparte şi vor ajuta. Dar dacă nu o vor face?” – s-a întrebat liderul ucrainean, atitudinea sa lăsând să se întrevadă propria îngrijorare legată de dezangajarea SUA.

Având grijă să hrănească orgoliul lui Trump, după experienţa neplăcută de la Casa Albă din urmă cu un an, când a fost acuzat că nu este recunoscător, Zelenski spune că a observat că unii lideri europeni „speră că problemele vor dispărea”, în timp ce alţii încep să acţioneze, dar de fapt numai datorită SUA îşi intensifică măsurile de apărare şi securitate.

Cluj: Bărbat arestat preventiv, la o zi după ce se împăcase cu iubita, care obţinuse un ordin de protecţie împotriva lui după ce a bătut-o

”Războiul trebuie să se termine”, îi cere Trump lui Putin, după o ”reuniune bună”, la Davos, cu Zelenski, întrebat de presă ce vrea să-i transmită liderului de la Kremlin. El pleacă de la Davos cu maşina la Zurich, după ce vremea rea blochează elicopterul