Timiş: Cei doi băieţi de 15 ani care au ucis un adolescent de aceeaşi vârstă au fost arestaţi preventiv

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis, joi, arestarea preventivă a celor doi băieţi de 15 ani care şi-au ucis prietenul de aceeaşi vârstă cu mai multe lovituri de cuţit şi topor.

Cei doi băieţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Unul dintre adolescenţi este cercetat pentru omor şi profanare de cadavre, iar celălalt pentru profanare de cadavre şi favorizarea făptuitorului.

După ce victima s-a prăbuşit sub loviturile de topor şi de cuţit ce i-au fost aplicate, agresorii au încercat să-i incendieze trupul şi, pentru că nu au reuşit, l-au cărat cu roaba în grădina casei, l-au dezbrăcat, i-au înfăşurat geaca în jurul capului şi l-au îngropat.

Băieţii au recunoscut, în timpul audierilor, tot ceea ce au făcut.

Cei doi adolescenţi de 15 ani au fost duşi, joi, la IML Timişoara pentru expertiză medico-legală psihiatrică.

Băiatul de 13 ani care a participat la crimă a fost lăsat să plece acasă, deoarece el nu răspunde penal. El le-ar fi mărturisit anchetatorilor că, împreună cu cei doi prieteni mai mari, îl invidiau pe Alin Mario Berinde pentru că avea lucruri la care ei nu visau, cum ar fi o trotinetă electrică sau un ATV.

Agresorii ar fi susţinut în faţa anchetatorilor că Mario i-a terorizat, i-ar fi ameninţat cu bătaia şi chiar i-ar fi lovit de mai mlulte ori.

 

Luni seara, ei l-ar fi chemat pe băiat acasă la copilul de 13 ani, spunându-i că vor să-i arate un ATV nou. În jurul orei 21.30, acesta şi-a luat trotineta şi a mers la întâlnire. Ajuns acolo, unul dintre adolescenţii de 15 ani l-a lovit cu toporul, iar cel de 13 ani cu cuţitul. Apoi l-au chemat pe cel de-al treilea copil să-i ajute să scape de cadavru.

 

Polo: România, eşec cu Muntenegru şi încheie Campionatul European pe locul 8

Macron este mulţumit că tensiunile s-au calmat, în timp ce cancelarul Germaniei speră ca alianţa transatlantică să fie restabilită