Nu există perspective pentru o „soluţie pe termen lung” în Ucraina fără rezolvarea problemelor teritoriale, afirmă un consilier al Kremlinului

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus negociatorilor americani că o „soluţionare pe termen lung” pentru încheierea războiului Moscovei în Ucraina nu poate fi atinsă fără rezolvarea prealabilă a problemelor teritoriale, potrivit unui oficial al Kremlinului, citat de CNN.

„Principalul lucru este că, în cadrul acestor negocieri dintre preşedintele nostru şi americani, s-a reafirmat încă o dată că, fără soluţionarea chestiunii teritoriale conform formulei convenite la Anchorage, nu trebuie să ne aşteptăm la obţinerea unei soluţii pe termen lung”, a declarat vineri reporterilor consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov.

Discuţiile recente de la Moscova dintre Putin şi emisarul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, şi Jared Kushner, au durat aproximativ patru ore şi au fost descrise de Uşakov drept „excepţional de substanţiale, constructive şi, aş spune, extrem de sincere şi confidenţiale”.

Cu câteva ore înainte de a zbura la Moscova, Witkoff a declarat că negocierile pentru conturarea unui acord de pace au ajuns „la o singură problemă”.

„Cred că am redus totul la o singură problemă şi am discutat mai multe variante ale acesteia, ceea ce înseamnă că este solvabilă”, a spus el, vorbind joi la un eveniment la Davos.

Ulterior, un oficial european a confirmat pentru CNN că problema rămasă la care făcea referire Witkoff este cea teritorială.

În timpul întâlnirii de la Moscova cu Witkoff şi Kushner, Putin a subliniat că Rusia este „sincer interesată de soluţionarea crizei ucrainene prin mijloace politice şi diplomatice”, a mai spus Uşakov.

Până când acest lucru se va întâmpla însă, Rusia va continua să îşi „urmărească” invazia „pe câmpul de luptă, unde Forţele Armate Ruse deţin iniţiativa strategică”, a adăugat el.

Preşedintele american Donald Trump l-a găzduit anul trecut pe Putin la un summit intens mediatizat la Anchorage, în Alaska, care s-a încheiat fără un progres major şi cu puţine detalii făcute publice despre discuţii.

Trump sugerează invocarea Articolului 5 al NATO pentru a soluţiona situaţia de la frontiera sudică a SUA

Acţiunile Ubisoft s-au prăbuşit joi cu 34% după anunţul unei reorganizări majore şi anularea a şase jocuri video