Predoiu: Instalaţii pentru electricitate – transportate cu un elicopter Black Hawk în zonele afectate de inundaţii

Instalaţii pentru electricitate sunt transportate, luni, cu un elicopter Black Hawk, în zonele afectate de inundaţiile din weekend, a afirmat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

El a spus că, potrivit informaţiilor pe care le are, pe parcursul nopţii de duminică spre luni nu au mai fost viituri sau evacuări în judeţele Galaţi, Vaslui şi Iaşi.

„Acţionăm cu elicopterul Black Hawk în această zi, pentru a transfera dintr-un loc în altul o serie de instalaţii în beneficiul Ministerului Energiei ca să recapacităm regiunea din punct de vedere al energiei electrice”, a arătat ministrul de Interne.

El a amintit că în zonele grav afectate de inundaţii au fost dislocaţi aproape 800 de pompieri – 400 în judeţul Iaşi şi 380 în judeţul Vaslui. Acestora li se adaugă peste 200 de pompieri rămaşi în Judeţul Galaţi.

Cătălin Predoiu a participat la semnarea unui Parteneriat Cadru de cinci ani pentru protecţia copilului, între guvernele american şi român.

În cadrul evenimentului, ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a transmis un mesaj victimelor inundaţiilor. „Aş dori să ofer cele mai sincere condoleanţe familiilor şi comunităţilor victimelor inundaţiilor recente din Galaţi şi Vaslui. Suntem solidari cu toţi cei afectaţi de acest dezastru natural”, a afirmat diplomatul. AGERPRES/(A – autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

Abrudean: România trebuie să-şi vadă de drumul ei euroatlantic în ritmul ei; e nevoie de mai multă încredere

IGPR: 130 de animale în situaţii de pericol au fost salvate luna trecută; aproape 190 de dosare penale