Franţa investighează moartea a doi bebeluşi după consumul unor formule de lapte aflate în rechemare

Autorităţile franceze investighează moartea a doi sugari care ar fi consumat formule de lapte pentru bebeluşi retrase preventiv de pe piaţă la începutul lunii, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii. Deocamdată, nu există dovezi că decesele ar avea legătură cu produsele respective, transmite Reuters.

Primul caz, survenit în oraşul Pessac din sud-vestul Franţei, implică un copil hrănit cu lapte praf Guigoz, produs de grupul elveţian Nestlé. Parchetul din Bordeaux a confirmat că ancheta continuă pentru stabilirea cauzei morţii. Autorităţile nu au precizat ce tip de formulă consumase cel de-al doilea copil.

Atât Nestlé, cât şi Lactalis au anunţat la începutul lunii retragerea preventivă a unor loturi de lapte praf destinate sugarilor, din cauza riscului de contaminare cu cereulidă, o toxină care poate provoca greaţă şi vărsături. Ambele companii au transmis că, în prezent, nu există indicii care să lege consumul produselor de aceste decese.

Ministerul Sănătăţii a confirmat că ”nicio legătură cauzală nu a fost stabilită ştiinţific până în acest moment”, iar analize suplimentare sunt în desfăşurare.

Anchetele sunt gestionate de procuraturile competente, lansarea unei investigaţii fiind procedură standard în cazurile de deces suspect în rândul bebeluşilor.

Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, a retras produse pentru sugari din 18 ţări, iar Nestlé din zeci de pieţe. Grupul Danone a blocat, la rândul său, un lot de formulă destinată exclusiv pieţei din Singapore, tot ca măsură preventivă.

Ministerul Agriculturii a indicat miercuri că primele rezultate ale anchetei judiciare sunt aşteptate în aproximativ 10 zile. Investigaţiile au identificat un ulei bogat în acid arahidonic (ARA), furnizat de un producător chinez, ca posibilă sursă a contaminării.

 

Mercato: Olimpiu Moruţan a semnat cu Rapid

CFR Cluj l-a împrumutat pe Anton Kresic la KF Tirana