UPDATE – Agenţii federali au împuşcat mortal încă o persoană în Minnesota. Este vorba de un bărbat alb, posibil cetăţean american. La locul incidentului s-au strâns protestatari şi forţele de ordine intervin cu gaze lacrimogene

Agenţii federali au împuşcat o altă persoană în Minneapolis, a anunţat sâmbătă guvernatorul statului Minnesota, democratul Tim Walz, care a cerut încetarea imediată a operaţiunilor de aplicare a legii împotriva imigranţilor pe care administraţia Trump le desfăşoară în acest stat, relatează Reuters. Potrivit unui document medical obţinut de Associated Press, persoana respectivă, un bărbat, a murit.

UPDATE – Potrivit NBC News, oficialiI spun că persoana împuşcată mortal de agenţii DHS sâmbătă dimineaţă este un bărbat alb, în vârstă de 37 de ani, rezident în Minneapolis. El ar fi cetăţean american.

Potrivit Associated Press, documentul medical văzut de agenţie stipula că bărbatul avea 51 de ani.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) a declarat că agenţii de poliţie „desfăşurau o operaţiune ţintită” în această dimineaţă în Minneapolis „împotriva unui străin ilegal căutat pentru agresiune violentă”. În timp ce desfăşurau operaţiunea, a spus purtătorul de cuvânt, cineva s-a apropiat de agenţi cu un pistol semiautomat de 9 mm.

Purtătorul de cuvânt a declarat că persoana „a opus rezistenţă violentă” după ce s-a încercat dezarmarea ei, adăugând că vor fi furnizate în curând mai multe detalii despre „lupta” care a avut loc.

„Temându-se pentru viaţa sa şi pentru viaţa şi siguranţa colegilor săi, un agent a tras focuri de armă în scop defensiv”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Suspectului i s-a acordat asistenţă medicală, dar acesta a fost declarat mort la faţa locului.

Suspectul avea două încărcătoare şi nu avea acte de identitate, a declarat purtătorul de cuvânt al DHS.

„Pare a fi o situaţie în care o persoană a vrut să provoace daune maxime şi să masacreze forţele de ordine”, a declarat purtătorul de cuvânt.

După împuşcături, aproximativ 200 de „revoltaţi” au sosit la faţa locului „şi au început să obstrucţioneze şi să atace forţele de ordine prezente”, a continuat purtătorul de cuvânt. Au fost luate măsuri de control al mulţimii, a adăugat acesta.

UDPATE – Traficul în două intersecţii din sudul oraşului Minneapolis au fost blocate pentru trafic. Zeci de agenţi federali de imigrare mascaţi se află la faţa locului, iar protestatarii au început să se adune.

Agenţii au lansat gaze lacrimogene şi bombe cu piper.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

„Tocmai am vorbit cu Casa Albă după un alt incident armat îngrozitor implicând agenţii federali în această dimineaţă”, a scris Walz pe platforma X. „Este revoltător. Preşedintele trebuie să pună capăt acestei operaţiuni. Să retragă miile de agenţi violenţi şi neinstruiţi din Minnesota. Acum”, a cerut fostul candidat democrat la vicepreşedinţia SUA.

Oficialii din Minneapolis au declarat că investighează informaţiile conform cărora un bărbat a fost împuşcat în sudul oraşului Minneapolis. „Rugăm publicul să rămână calm şi să evite zona imediat învecinată”, se arată într-o postare a municipalităţii Minneapolis.

Incidentul a fost surprins într-un postat pe Facebook şi verificat de NBC News.

Detaliile privind deschiderea focului nu au fost imediat clare. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului Securităţii Interne, Tricia McLaughlin, a declarat pentru AP într-un mesaj text că persoana respectivă avea o armă de foc cu două încărcătoare şi că situaţia era „în evoluţie”.

Informaţia despre această nouă persoană împuşcată vine după alte două incidente armate care au avut loc în oraş şi în care au fost implicaţi agenţi ICE (poliţia federală care se ocupă de imigranţi).

Pe 7 ianuarie, un agent al Serviciului de Imigrare şi Vamă a împuşcat-o mortal pe Renée Good în maşina ei, incident care a stârnit proteste pe scară largă în Minneapolis. Incidentul de sâmbătă s-a petrecut la puţin peste un kilometru distanţă de locul în care a fost împuşcată Good.

De asemenea, agenţii ICE au împuşcat un bărbat în picior în timp ce acesta încerca să se sustragă arestării pe 14 ianuarie.

Împuşcăturile au avut loc pe fondul protestelor zilnice generalizate în zona metropolitană din Minneapolis.  

 

Liderul sindicatului profesorilor ieşeni, despre huiduielile de Ziua Unirii Principatelor: Nu este reprezentativ pentru Iaşi ce s-a întâmplat. Dovada stă în autocarele prezente în zona Mitropoliei/ Critici şi la adresa preşedintelui

Premier League: Cu Drăguşin pe final, Tottenham a făcut egal la Burnley, 2-2