România e într-o situaţie financiară critică, iar măsurile luate până acum au eşuat, nereuşind să reducă, de fapt, deficitul, afirmă economistul Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE), într-un interviu acordat News.ro. În acest moment, Guvernul operează cu patru parametri toxici de 8%, explică el: deficit structural – deficit de cont curent – deficit bugetar – inflaţie.
Discursul ar trebui să fie, în acest moment, foarte pesimist şi nu optimist, e de părere Adrian Mitroi. Populaţia nu are încredere pentru că vede că nu s-au făcut reforme, că Guvernul nu şi-a auto-impus criterii de performanţă şi nici nu a făcut curăţenie în propria ogradă. S-au strâns frustrări enorme în rândurile oamenilor, iar profesorul dă două exemple de inechităţi care n-au fost abordate de premierul Bolojan: grila de salarizare scandaloasă de la stat, unde diferenţa între cel mai mic şi cel mai mare salariu e de 1 la 50, şi faptul că unii ies la pensie la 40 de ani, iar alţii – la 70 de ani. Fără eliminarea acestor inechităţi în sistemul bugetar, nu se poate merge înainte.
Peste toate aceste probleme vine cea a cursului de schimb, care s-a apreciat 10 procente faţă de dolar în ultimul an, ceea ce constituie un dezavantaj colosal pentru economia românească. Iar BNR nu poate deprecia cursul din diverse motive.
Soluţia pe care o propune profesorul Mitroi este schimbarea radicală de abordare. Nu doar înlocuirea guvernelor până când va fi găsit unul capabil să scoată ţara din criză, ci şi restructurarea substanţială a aparatului administrativ românesc, impunerea criteriilor profesionale şi nu politice la numirile în funcţii precum şi rezolvarea inechităţilor legate de salarizare şi vârsta de pensionare.
Citiţi în continuare interviul acordat News.ro de economistul Adrian Mitroi.
”România este o ţară absolut hăituită de o distribuţie de salarii teribilă. Trebuie să rezolve sentimentul de inechitate socială. Faceţi diferenţa între ieşirea la pensie la 40 şi 70 de ani, ce înseamnă asta pentru o societate, câtă frustrare se poate aduna! Şi la aceasta adăugaţi şi raportul de salariu de 1 la 50! Şi o să înţelegeţi ce monstru incredibil este creat în economia românească!“
Matei Udrea: Domnule profesor Adrian Mitroi, premierul Bolojan a publicat date despre primele rezultate ale măsurilor fiscale. Sunt foarte multe cifre. Unii analişti financiari le-au primit ca fiind bune, alţi economişti ca fiind dezastruoase. Cum le-aţi caracteriza dumneavoastră, după ce le-aţi văzut?
Adrian Mitroi: Având în vedere că suntem cu toţii, într-un fel sau altul, preocupaţi economic, s-au adunat mulţi nori negri asupra economiei româneşti. Evident că percepţia este de negativitate, mai ales că mai urmează un pachet acum şi care adresează, spun ei, şi măsuri de susţinere. Dar a fost o serie de câteva luni, aproape jumătate de an, care ne-a obosit pe toţi, ne-a năucit. S-a început cu măsuri în educaţie, vă aduceţi aminte, s-a terminat cu măsurile legate de taxe pe proprietate şi impozite. Culmea e că ultimele ar fi fost cele mai recomandate să fie făcute primele. Per ansamblu, este un câştig de deficit, în primul rând. Probabil în jur de un procent. Este puţin, dacă mă întrebaţi. Cred că este foarte puţin, având în vedere că s-au tras toate gloanţele de argint posibile din punct de vedere fiscal. Doar un procent, tu nemaiavând nicio altă soluţie, având în vedere că ai planuri ambiţioase pentru anul ăsta, de reducere cu încă un procent, cel puţin, din deficitul care oricum este foarte mare! Suntem într-o zonă de avarie, nu de deficit excesiv! Deci, lucrurile nu stau bine sau rău. Lucrurile sunt foarte serioase şi foarte sobre. Suntem o economie într-un echilibru foarte fragil. Lucrurile sunt atât de serioase pentru că reformele, lucrurile grele nici n-au început. Şi va trebui să stăm în această poziţie nu doar un an de zile, cum spune – din nou, mi se pare politicianist – premierul: ”Am terminat-o, anul următor totul să fie totul bineׅ“. Nu! Este hazardat să spui aşa ceva. Eu cred că măsurile trebuie luate susţinut şi ordinul pe unitate va fi, pur şi simplu, doar măsuri de austeritate a la long. Economia României este paradită, ăsta este cuvântul, din toate punctele de vedere. Noi operăm la datorie publică foarte mare deja şi la o triadă toxică de 8%: deficit structural – deficit de cont curent – deficit bugetar, totul fără ajutorul unei creşteri economice, cum am avut până acum, fără dobânzi şi cu o inflaţie, un alt 8%. Deci sunt patru de 8. Absolut neverosimil! Aşa că, dacă le pui la pachet pe toate astea, nu ai niciun motiv de optimism, deşi discursul aşa trebuie el făcut. În concluzie, mi se pare o copilărie un discurs pozitiv. Orice discurs economic trebuie să fie foarte-foarte pesimist şi foarte clar racordat. Urmează o perioadă extrem de deficilă pentru economia mondială, în general, dar pentru cea românească cu atât mai mult!
Matei Udrea: Nu vreau să vă bag în polemici politice, însă aş fi curios să aflu opinia dumneavoastră. Fostul premier Ciolacu a afirmat în ultimele zile că România era foarte bine anul trecut, iar Bolojan a distrus-o cu politicile sale. Sunteţi de acord cu aceste afirmaţii?
Adrian Mitroi: Nici vorbă! Râde ciob de oală spartă! Nici vorbă! A fost o economie paradită înainte chiar şi de fostul premier. Absolut fiecare din ei a făcut… Părerea mea nepolitică, dacă mă întrebaţi, este că, uitându-mă la ultimii doi premieri – deşi sunt foarte critic cu ultimii 4 sau 5 –, au luat doar măsuri absolut nepotrivite atât ca timp, cât şi ca mesaj public. Deci, absolut dezasamblată această structură a ultimelor două guverne. Nu are nimeni dreptul să comenteze de pe margine. Nici măcar noi, analiştii, probabil că n-avem dimensiunea responsabilităţii pe care o ai acolo, dar clar le putem imputa acestor oameni politici că au trecut pe lângă oportunitatea superbă de a fi liderul politic al unei ţări şi de a lăsa ceva frumos în urmă. Avem doar un discurs politicianist fără niciun fel de proiect, doar un lătrat din ăla de căţel la căruţă fără niciun fel de folos. Economia era paradită foarte rău şi înainte. Guvernul celălalt a făcut-o de oaie, a lăsat-o la un deficit absolut teribil. Eu calculez deficitul în termen de ESA şi nu cel cash, care este uşor amendabil, iau în considerare şi fondurile PNRR, pe care le poţi foarte uşor manevra să le transformi în venit, să mai pui aproape un procent acolo. Aici a avut dreptate, din punctul ăsta de vedere: dacă ţii cont de artificiul contabil al trecerii de la împrumuturi la nerambursabile, atunci probabil noi suntem cam în aceleaşi condiţii cu începutul anului trecut. Cu maximum de seriozitate vă spun acum: am luat toate măsurile astea drastice ca să stăm în acelaşi deficit. Asta este atât de grav şi de serios încât, după părerea mea – şi ăsta nu este un punct de vedere politic –, Guvernul nu are absolut niciun motiv să mai funcţioneze în echipa şi în paradigma asta. Trebuie din nou şi din nou şi din nou altoit proiectul de guvernare politică pentru că confirmarea realităţii este clară: măsurile nu sunt potrivite, nu au avut efect. Ai luat toate măsurile fiscale posibile pe care le aveai ca să – atenţie, vă spun cu seriozitate! – rămâi în acelaşi deficit! Asta este ceva nemaipomenit. O să spui că da, creşterea economică nu ne-a ajutat. Este clar că este o eroare teribilă şi de timing şi de ordin al măsurilor şi de dimensiune. Eu cred la modul cel mai serios că ar trebui reşapat complet dispozitivul de guvernare economică: alte măsuri, alţi oameni! Pentru că este clar, realitatea confirmă absoluta nereuşită a acestor măsuri!
”Există trei lucruri importante. Unu: nu ai făcut ordine la tine în curte, în primul rând. Doi: nu te-ai luat de lucrurile grele care erau obligatorii şi care sunt măsuri clare economice, de reformă. Şi trei: criteriile de performanţă auto-impuse. Nu ai avut niciun fel de criteriu auto-impus“
Matei Udrea: Dar ce măsuri s-ar putea lua, domnule profesor? Avem, practic, două tabere. Pe de o parte, e tabăra premierului Bolojan şi a analiştilor care îl susţin care explică faptul că n-aveam cum altfel, fără aceste măsuri eram în groapă. Şi sunt ceilalţi, care spun: domnule, nu era nicio criză, trebuia să mergem cum era până acum, că era foarte bine, toată lumea era mulţumită. Care ar fi măsurile la care vă referiţi dumneavoastră că ar trebui luate?
Adrian Mitroi: Mă întrebaţi acum exact cum face un student sau un copil cu temele. Ştiţi că el începe cu temele uşoare, sperând că alea grele trec. Acestea n-au fost măsuri economice. Poate să le facă oricine! Cred că un licean la un liceu economic poate să ridice TVA-ul şi să crească taxele. Astea nu sunt măsuri, sunt nişte copilării absolute. Putea să le ia oricine de acum şase luni, fără toată dramoleta publică, întrebând unul din roboţii de inteligenţă artificială. Şi ar fi dat toate măsurile astea. Ei, dar următoarele 10 măsuri, pe care chiar şi robotul de inteligenţă artificială ţi le-ar fi dat, erau legate exact de aceste teme grele de care vă spuneam. Adică restructurarea substanţială a aparatului administrativ românesc. Este o ţară absolut hăituită de o distribuţie de salarii teribilă. După calculele mele, există un raport de aproximativ 50 la 1 între cel mai mic şi cel mai mare salariu (profesorul Mitroi se referă la sistemul de stat, nu la cel privat – n. red.). Compar asta cu ce am văzut în America, pe când îmi căutam job pe acolo şi unde, legal, raportul ăsta nu poate fi mai mare de 1 la 12 sau pe acolo. Ei, România operează la nişte salarii bugetare şi nişte recompense absolut hidoase, din punctul ăsta de vedere. Operează cu 40 de judeţe şi cu vreo 2.000 de comune şi orăşele care nu aduc absolut nimic şi nu merită administrativ a fi susţinute de la centru. România are o suită de întreprinderi de stat care în mod clar nu pot fi restructurate, care sunt administrate de o entitate (AMEPIP – n. red.) absolut depăşită de realităţi, cu oameni numiţi doar după criterii politice. Şi acum vă spun primul ingredient pe care l-aş fi folosit: să nu mai ai voie să foloseşti nicio numire politică în nicio poziţie. Este clar că numirile astea sunt făcute nesănătos şi fără performanţă. Deci, în primul rând, toate poziţiile de responsabilitate economică trebuiesc făcute după criterii extrem de serioase şi de transparente şi nu politice. Numărul doi: toate măsurile de restructurare trebuiau luate primele şi dat mesajul acesta foarte clar către populaţie. Trei: criteriile de performanţă trebuiau ante-stabilite chiar de către guvern: ”Avem acest plan, dacă nu reuşim, plecăm acasă cu fruntea sus şi mulţumim pentru responsabilitatea pe care ne-aţi acordat-o, dar nu am reuşit!“. Adică, există trei lucruri importante. Unu: nu ai făcut ordine la tine în curte, în primul rând. Doi: nu te-ai luat de lucrurile grele care erau obligatorii şi care sunt măsuri clare economice, de reformă, nu cele de licean la liceu de economie, cum vă spuneam. Şi trei: criteriile de performanţă auto-impuse. Nu ai avut niciun fel de criteriu auto-impus, aşa că o vei tărăgăna la nesfârşit. Fiecare analist comentează, evident, în funcţie de tabăra la care este assignat (atribuit – n. red.), poate să fie pozitiv sau negativ. Rezultatul este dramatic negativ! Unele ţări au aderat la zona euro, unele ţări au demografie în creştere pozitivă, altele au creştere economică substanţială. Noi suntem cu pantalonii găuriţi, cu buzunarele găurite, un show de dramoletă politică la nesfârşit, fără responsabili şi fără măsuri clare. Aşa ceva denotă o presiune publică şi socială care va da peste cap, după părerea mea, destul de repede orice construcţie politică. Ei nu înţeleg că toate au un sfârşit şi că va veni o vreme a socotelii, a incompetenţei care trebuie relevată. După aceea vor trece pe margine şi vor lătra ca şi căţelul ăla, ”ce bine am făcut noi!“. Niciunul n-a făcut bine! Din nefericire, sistemul nu le confirmă imediat incompetenţa. Aşa că, fără să fiu critic sau politic, părerea mea e că, după modelul asiatic, ar trebui foarte repede înlocuită o garnitură. Nici nu ne mai interesează oamenii. Părerea mea este că nici nu contează ce om este acolo, contează ce face, ce echipă asamblează şi ce măsuri ia.
Matei Udrea: Deci trebuie schimbat premierul Bolojan, după părerea dumneavoastră?
Adrian Mitroi: Nu neapărat! Nu! Atunci mi-aţi redus absolut… Nu-mi permit eu să comentez aşa ceva! Seriozitatea politică a momentului nu-mi permite să comentez cine… Nu! Trebuie schimbat din rărunchi! Toată construcţia! Nu-mi dau seama şi nu-mi permit… Nu cred că Bolojan este singurul responsabil acolo. Este o echipă întreagă! Dar e vorba de politică. Aceasta trebuie schimbată. Trebuie schimbat modus operandi! Şi, din nou, trebuie schimbat pentru trei luni de zile! Aţi înţeles ce vreau să spun? Trebuie schimbat cu următoarea garnitură. N-am nimic cu ei, dar această şansă excepţională pe care o ai în viaţa ta de om, de a fi responsabilul unei ţări, de a aştepta toată lumea cu sufletul la gură şi tu să spargi toate borcanele din cămară, absolut toate, fără să faci ordine, fără să mături… Dacă aţi observat, se şi răţoiesc la noi, înţelegeţi? Ne ceartă. Ei se ceartă între ei, dar după aceea ne ceartă pe noi, ca să ne fie clar că vina e tot la noi! Aşa ceva este inacceptabil! Eu cred că modelul asiatic e cel mai potrivit: de trimitere acasă instantanee a garniturii politice, dacă nu îndeplineşte criteriile auto-stabilite. Imediat, înlocuirea cu o altă garnitură şi aşa mai departe. Nu mai avem timp de desfăşurătorul incompetenţei sau neputinţei lor. Eu ştiu că motivaţii au. Că ”nu putem“… Aţi văzut ce motivaţii de copilandru au! La fel ca şi Primăria. Absolut incredibil discurs la Primăria Bucureştiului! Ei sunt numiţi acolo ca să se plângă ca la nişte copii din ăia care s-au julit la genunchi. Se plâng din toate poziţiile că nu au garnitura politică corespunzătoare, că a fost dezastru dinainte. Atunci, dacă te plângi, lasă locul altcuiva care are soluţii! De ce ţi-ai dorit să ajungi acolo? Înseamnă: 1) că nu ştiai ce găseşti acolo, 2) că nu ai idei, 3) că nu ai nici mentalitatea şi personalitatea potrivită. Te rog frumos să te duci acasă la soţia ta şi să faci dezordine şi dezastru acolo. Lasă-l pe următorul incompetent, pentru că nu mai are timp economia! Este o economie mondială care merge înainte în pas grăbit tehnologic! Situaţia este de o seriozitate nemaipomenită: avansul tehnologic dintr-o parte, războiul tarifar din altă parte, incertitudinile militare sunt atât de grave şi serioase. Noi nici nu am luat în calculul deficitelor sarcina militară pe care o are România! Având toate asta în date, deficitul ar trebui să fie cu două cifre! Nu ştiu dacă vă daţi seama cât de serios este şi unde ar fi trebuit să fim noi acum şi unde suntem de fapt. Aşa că orice discurs politic de amendare cu vorbe a realităţii economice este deja caduc. Singura soluţie este reşaparea instantanee a întregii osaturi: următoarea echipă şi următoarea echipă şi următoarea, la nesfârşit, pentru că nu mai avem timp de incompetenţa nimănui.
”Oricât de hotărâţi am fi noi intern, suntem sub presiunile internaţionale care vor pune, fără doar şi poate presiune pe restructurarea economiei româneşti. Aşa că mi se pare discursul politic irelevant la momentul ăsta, că nu mai sunt bani şi nu vor mai fi bani ieftini de finanţat o datorie publică de asemenea magnitudine la asemenea dobânzi!“
Matei Udrea: V-am pus întrebarea anterioară pentru că, desigur, aţi văzut şi dumneavoastră, în special dinspre PSD, dar şi dinspre unii primari PNL vin aceste discuţii, să plece Bolojan şi să vină altul, că gata, s-a ameliorat situaţia bugetară şi nu mai e nevoie de o reformă în administraţie şi în stat. Că oricum au rămas primarii fără bani, trebuie să primească din nou fonduri pentru lucrările pe care le au de făcut acolo. De fapt, mesajul fiind că sunt suficiente măririle de taxe pentru populaţie şi nu mai e cazul să umblăm şi la partea administrativă.
Adrian Mitroi: Din punctul ăsta de vedere, eu cred că măsurile au fost curajoase, cel puţin la nivel descriptiv şi de discurs. Dar vedeţi cum se întoarce? Există un proverb care nu sună foarte grozav în limba română: dacă nu faci curat sub covor, şerpişorii de acolo vor fi mari data viitoare, când vei ridica covorul. Dacă tu ai amânat şi nu ai făcut lucrurile astea… Culoarea politică a respectivului administrator de care spuneţi nici măcar nu are importanţă, ei sunt între ei acolo şi noi suntem confuzaţi ca alegători. Există un singur lucru care confirmă sau infirmă: România este într-o derivă economică şi într-o structură economică de primării, cum spuneaţi dumneavoastră, şi de aşezământ financiar disfuncţional. Noi funcţionăm foarte grav, cu un deficit foarte mare pe care nu reuşim să-l reducem. Suntem în aceiaşi termeni de deficit. Şi nereducerea de deficit ştiţi unde merge? În datorie publică! Pe fiecare premier care creşte fie şi cu jumătate de procent datoria publică, la prima raportare a ei, nici măcar nu trebuie să îl mai vedem a doua zi la Palatul Victoria! Aţi înţeles? Şi încă o dată, peste trei luni sau peste şase luni, maximum, situaţia trebuie să se repete. Deci, orice depăşire de datorie publică este indicatorul cel mai simplu. Creşterea economică poate fi elegant ajustată. Se poate face cu un deflator de inflaţie. Deficitul, la fel, se poate aranja, v-am explicat, în măsuri elegante prin mutarea de venituri. Astea nu le poţi face la nesfârşit, având în vedere că fondurile europene, în desenul lor, cum sunt acum, vor înceta în anul acesta. Aşa că situaţia este atât de gravă încât mie mi se pare absolut nesemnificativ ceea ce comentează primarii. Evident că ei cântă în struna celor care i-au ales. Evident că premierul s-a ţinut bine. Mi se pare OK din punctul ăsta de vedere, dar probabil, săracul, cu ghilimele, toată energia lui merge pe chestiunea cu pensiile în domeniul acela sensibil (Justiţie – n. red.). Era de aşteptat să ştie subiectul ăsta, să-şi construiască bugetul pe răspunsul la subiectul ăsta. Deci, nici din punctul acesta de vedere nu are sprijin şi nu are ajutor. Adică primarii nu te ajută, Curtea Constituţională nu te ajută, un Parlament care este ca neutru şi care nu-ţi dai seama ce poziţie are. Toate la pachet denotă ceva, foarte clar şi simplu: competiţia internaţională economică în care suntem nu ne mai lasă, oricât de isteţi am fi noi, cu o bancă centrală foarte hotărâtă, cu un curs neverosimil de puternic în continuare. Oricât de hotărâţi am fi noi intern, suntem sub presiunile internaţionale care vor pune, fără doar şi poate presiune pe restructurarea economiei româneşti. Aşa că mi se pare discursul politic irelevant la momentul ăsta, că nu mai sunt bani şi nu vor mai fi bani ieftini de finanţat o datorie publică de asemenea magnitudine la asemenea dobânzi! Să fie clar, noi ne finanţăm la nişte dobânzi absolut insurmontabile, la o datorie publică foarte mare şi încă nu am luat în calcul toate eforturile de ordin militar noi pe care trebuie să le facem. Este un program în care suntem parte şi sunt nişte împrumuturi, chiar dacă mai ieftine, sub egida Uniunii Europene, la care noi tot trebuie să co-participăm substanţial. Pe ansamblu, situaţia economică este atât de serioasă încât orice discurs politicianist şi optimist mi se pare nepotrivit.
Matei Udrea: Următoarea întrebare s-ar putea să nu fie deloc plăcută. Locuitorii din România au, în acest moment, un nivel de trai corelat corect cu productivitatea şi competitivitatea ţării?
Adrian Mitroi: Of… Nu trebuie să-mi puneţi întrebarea asta, că e uşor de vorbit aşa, ca profesor. Nici vorbă! În primul rând, să facem distincţia asta. Este o societate care a oferit nişte favoruri extraordinare şi nemeritate unei părţi şi care a modificat substanţial percepţia publică. Oamenii ştiu asta. Vă spuneam despre raportul de salarizare între România şi America. V-am dat exemplu de job-urile publice. Oamenii ştiu diferenţa asta de venituri şi atunci au această senzaţie teribilă că statul îi fură şi îi nedreptăţeşte. Este o singură soluţie aici şi, din nefericire, mergem la politică. Dar nu vreau să mă duc aici. Soluţia este impozitarea progresivă, drastică, după modelul european modern şi american. Adică acest diferenţial 1 la 50, după calculele mele, între cel mai mare venit public şi cel mai mic în România, putea fi rezolvat printr-o curbă marginală de impozitare substanţială. Adică dacă tu aveai această seriozitate, să faci lucrurile astea şi să operezi în condiţii fiscale moderne şi europene… Această gogoriţă că nu putem, că nu ştim şi cu tot felul de studii despre cât de folositoare este cota unică… Ea oricum nu mai este o cotă unică! În primul rând, trebuie să rezolve sentimentul de inechitate socială. Este inacceptabil că unii oameni, indiferent de poziţia şi responsabilitatea lor, tot se plâng. Chiar şi cei extrem de bine plătiţi se plâng, în sensul că ei spun că îşi merită această salarizare. Nu e adevărat! Nu şi-o merită! Pentru că, într-o societate normală, dacă nu eşti mulţumit de salarizare, te duci şi îţi cauţi altă oportunitate la privat! Nu există entitate de la vreo instituţie care să nu plângă că ori nu este plătită suficient, ori nu are oameni suficienţi. Şi fiindcă tu nu poţi să reglezi prin economia de piaţă această salarizare, trebuie s-o reglezi fiscal prin impozitare dramatică. Adică raportul între salariul preşedintelui – care ar trebui să fie cel mai mare din ţară – şi raportul celui mai mic salariu ar trebui să fie de 1 la 12. Fără bonusuri! Fără niciun fel de bonusuri. Noi am inventat conceptul ăsta absolut macabru de sporuri. Nu există sporuri în lumea civilizată. Există salariu şi cu asta, basta! Nimic altceva. Şi atunci raportul ăsta ar trebuie să fie de 1 la 12. Deci, niciun salariu n-ar trebui să fie mai mare de 12.000 euro. Acest venit ar trebui să fie al preşedintelui.
Matei Udrea: Vorbiţi de sectorul public sau includeţi şi sectorul privat?
Adrian Mitroi: Numai de sectorul public! Nu avem ce să vorbim de privat!
”Închipuiţi-vă că mergeţi la job şi colegul dumneavoastră de birou are de 50 de ori salariul dumneavoastră. Este absolut aberant! În orice economie este complet inacceptabil aşa ceva. Sau să ieşi la o pensie când eşti în deplinătatea puterilor. Aţi văzut în America judecător care are 92 de ani. 92 de ani! Dumnezeule mare, şi dacă împărţiţi la doi vârsta aia, tot nu ajungeţi la privilegiul nemaipomenit pe care-l au unii oameni în România“
Matei Udrea: OK!
Adrian Mitroi: Numai de sectorul public! Acolo sunt banii statului. Nu poţi şi nu ai niciun drept şi nicio justificare să ceri mai mult de 12 salarii, cum vă spuneam de cele 12 grile. Dacă nu este suficient, atunci ai soluţia să lucrezi la privat. Adică soluţia e foarte simplă şi oamenii percep… Vă spun asta ca instructor de economie comportamentală, oamenii percep situaţia actuală ca o mare nedreptate şi atunci orice discurs public politic e văzut din acest unghi. Păi, dacă tu îngădui această discrepanţă de 1 la 50, înseamnă că este ceva în neregulă. Închipuiţi-vă că mergeţi la job şi colegul dumneavoastră de birou are de 50 de ori salariul dumneavoastră. Acum este copilărească această chestiune, o să spuneţi că are alte responsabilităţi. Nu mă interesează responsabilităţile neapărat, mu cred în ele! Şi dumneavoastră să ştiţi că are de 50 de ori, nici măcar de cinci ori, ci de 50 de ori salariu mai mare ca al dumneavoastră! Cum vi se pare asta?
Matei Udrea: E o sursă de frustrare.
Adrian Mitroi: Nu! Este mai mult decât atât! Atenţie, încă o dată, 1 la 50! Deci dumneavoastră duceţi acasă, la familie, de 50 de ori mai puţin! Valoarea adăugată de dumneavoastră este de 50 de ori mai mică! Curăţenia aia pe care o faceţi în birou este esenţială. Dacă nu aţi face-o, nu s-ar duce nimeni în biroul ăla, da? Este, din punct de vedere social, la fel de importantă ca şi discursul unui suferind guvernamental care e plătit de 50 de ori mai mult! Nu de cinci ori, de 50 de ori! Este absolut aberant! În orice economie este complet inacceptabil aşa ceva. Sau să ieşi la o pensie când eşti în deplinătatea puterilor. Aţi văzut în America judecător care are 92 de ani. Împărţiţi la doi şi mai scadeţi şi mai scădeţi, da? 92 de ani! Ştiţi că este cel care decide acum o chestiune. Dumnezeule mare, şi dacă împărţiţi la doi vârsta aia, tot nu ajungeţi la privilegiul nemaipomenit pe care-l au unii oameni. Este inacceptabil cum am putut distorsiona şi jigni această chestie, când, probabil, vârsta de pensionare ar trebui să fie egală pentru toată lumea. La cel puţin 70 de ani ar trebui să fie. În lumea modernă în care nu mai avem forţă de muncă, nimeni nu are dreptul, în afară de condiţiile speciale, să iasă mai repede de 70 de ani. Faceţi diferenţa între 40 şi 70 de ani, ce înseamnă asta pentru o societate, câtă frustrare se poate aduna într-un om! Şi la această diferenţă între 40 şi 70 de ani, la care se iese la pensie, mai adăugaţi şi raportul de salariu de 1 la 50! Şi o să înţelegeţi ce monstru incredibil este creat în economia românească! Cele două cifre vi le şi recomand, dar nu cred că o să mă mai sunaţi pentru următorul interviu…
Matei Udrea: De ce credeţi asta?
Adrian Mitroi: Păi, v-am făcut calculul ăsta! 70-40. Sunt 30 de ani! 30 de ani, da? Şi 1 la 50 raportul de salarizare. Înţelegeţi? Deci 30 de ani în care eşti plătit de statul ăsta de 50 de ori mai mult! Cum este posibil aşa ceva? Ce responsabilitate, ce tratament de cancer ai făcut, ce rachetă hipersonică, ce bot de internet ai creat ca să meriţi aşa ceva? Ai fost… Oricum, la stat toată lumea ştie că nu se angajează nimeni pe merit! Sunt doar pe pile! Niciun job la stat nu este pe merit! Nu există. Sunt doar aşezăminte de-ale lor. Uitaţi-vă la anunţurile lor, ce şmecherite sunt! La anunţul acesta, la agenţia aceea pentru administrarea întreprinderilor (AMEPIP – n. red.)! Ce şmecherite sunt toate anunţurile, ca să facă culoar exact celui mai puţin potrivit! Nu discut competenţa lui, ci celui care stârneşte cea mai mare frustrare şi nemulţumire în societate. Aşa ceva, în condiţii normale, nu funcţionează. Lumea este frustrată, se simte nemulţumită şi atunci – acum v-am răspuns, din nefericire, profesoral – toate măsurile sunt caduce şi sunt cu semne de întrebare. Dar de ce nu faci tu prima dată ordine la tine şi ne impui nouă?
”Urmează o serie de lovituri şi de upercuturi care trebuie depreciate în inflaţie. Iar tu, din contra, ai o apreciere de leu neverosimilă. Aprecierea neverosimilă a leului faţă de dolar este un alt element cu mare minus pentru noi“
Matei Udrea: Revenind la puterea de cumpărare raportată la productivitate…
Adrian Mitroi: Puterea de cumpărare trebuie ajustată cu contextul internaţional. Ea nu are debuşeul deprecierii cursului. Banca Centrală nu are debuşeul acesta. Tu eşti în poziţia asta extrem de precară de a te deprecia faţă de o monedă care se apreciază substanţial. Tu te-ai depreciat cu numai două procente faţă de o monedă care s-a apreciat cu 12 procente!
Matei Udrea: La ce monedă vă referiţi, la dolar?
Adrian Mitroi: Da! Tu te-ai apreciat, deci, faţă de dolar, cu leul tău, cu 10 procente! Care dolar e moneda principală de calcul a productivităţii şi a competitivităţii.
Matei Udrea: În ce interval?
Adrian Mitroi: În anul de zile! YTD (Year-To-Date – n. red.)! Deci tu ai o monedă (leul – n. red.) apreciată cu 10 procente faţă de dolar! Tu ai un preţ al ţiţeiului care a rămas în aceiaşi parametri ca şi acum un an de zile! Dar tu plăteşti la pompă o creştere de 10%. Scăderea asta tu n-ai văzut-o, procesul dezinflaţionist nu l-ai văzut! Urmează criza gazului. Peste două săptămâni o să mă suni să mă întrebi de gaz. Urmează extragerea facilităţilor la gaz la 1 aprilie. Deci urmează o serie de lovituri şi de upercuturi absolut… Înţelegi ce vreau să spun? Care trebuie depreciate în inflaţie. Iar tu, din contra, ai o apreciere de leu neverosimilă. Pentru că America e foarte smart şi America printr-un dolar mai slab acum, practic, face şi tariful monetar pe care îl impune Europei. Pentru că face exporturile în euro extrem de scumpe. Deci e un tarif pe silent (tăcut – n.red.) american. Încă unul! Aprecierea neverosimilă a leului faţă de dolar este un alt element cu mare minus pentru noi. Asta vreau să spun.
Matei Udrea: Probabil că soluţia ar fi ca Banca Naţională să deprecieze dolarul?
Adrian Mitroi: Da, dar nu poate să facă asta! E uşor de spus asta de pe margine. Părerea mea e că are vină şi Banca Centrală. Este extrem de acomodativă şi ai văzut discursul lor! Iese câte unul şi ne ceartă, vai de capul meu, ne dă cu magiun pe parbriz! Pentru că orice stavilă pe care o pune Banca Centrală îi dă Guvernului din nou proptele pentru măsuri neadecvate. Indiferent că e ăsta sau e celălalt.
Matei Udrea: Corect. Aşa este. Vă mulţumesc!
