Radu Miruţă: Eu văd că, pe plan internaţional, preşedintele României este foarte respectat/ În poze, preşedintele României are loc un pic mai în faţă decât avea fostul preşedinte

Ministrul Apărării, Radu Miruţă (USR), a declarat că actualul preşedinte al României, Nicuşor Dan, este foarte respectat pe plan extern şi chiar în pozele oficiale de grup este pus mai în faţă, comparativ cu fostul şef al statului Klaus Iohannis.

Întrebat dacă ”România este la masa” liderilor europeni, Radu Miruţă a explicat că actualul şef al statului este foarte respectat pe plan internaţional.

 
”Eu văd că, pe plan internaţional, preşedintele României este foarte respectat. Şi încercând a nu fi nici pe departe subiectiv, este mai respectat decât a fost preşedintele României de dinainte. Pe preşedintele României îl primeşte constant Emmanuel Macron. Şi există discuţii consistente, la unele dintre ele participând şi eu”, a declarat Radu Miruţă, duminică, la Digi 24.

 
Ministrul Apărării a explicat că, şi în fotografiile de grup, actualul preşedinte al României stă în faţă.
 
”Pe preşedintele României l-a primit cancelarul Germaniei, cu nişte discuţii consistente. În poze, dacă vreţi, de grup ale liderilor europeni, uitaţi-vă doar prin comparaţie, eu m-am uitat, preşedintele României are loc un pic mai în faţă decât avea fostul preşedinte al României. Şi lucrurile în România nu se schimbă peste noapte. Dar ce am învăţat eu în politică este că singura garanţie a unei înţelegeri este principiul care îl îmbracă pe omul care vorbeşte. În politică nu te duci la notar să semnezi un contract cu un interlocutor. În politică îţi pui problema dacă ce vorbim acum se va întâmpla şi partenerul se ţine de ce vorbeşti sau nu”, a declarat Radu Miruţă.

Elina Svitolina a învins-o pe Mirra Andreeva şi s-a calificat în sferturi la Australian Open

Radu Miruţă: Un comentariu despre ce apreciază preşedintele Statelor Unite cu privire la Groenlanda nu este benefic României în acest moment