Lege unică în lume a intrat în vigoare: judecătorii vor fi aleși prin ‘vot popular’

<div class=""

Este unica lege din lume care prevede alegerea tuturor judecătorilor şi magistraţilor – inclusiv cei ai Curții Supreme – prin „vot popular”, conform Reuters şi AFP, scrie Agerpres.

Reforma a determinat deja circa 1.700 de judecători federali din Mexic să intre în grevă în ultimele trei săptămâni. De asemenea, mii de angajaţi ai instanţelor s-au solidarizat cu greva magistraţilor. Criticii reformei, printre care investitori și ambasade străine, se tem că alegerea directă a judecătorilor va spori influenţa cartelurilor de traficanţi de droguri, care controlează o mare parte din Mexic, că va conta mai puţin calificarea profesională a magistraţilor şi că puterea politică va avea un cuvânt mai greu de spus în materie judiciară.

„Avem nevoie ca justiţia să ajungă la toată lumea, ca să nu existe corupţie în puterea judiciară, ca judecătorii, magistraţii, miniştrii (membrii Curţii Supreme) să aplice întocmai principiul conform căruia nimic nu este în afara legii, nici nimeni nu este mai presus de lege”, a spus preşedintele de stânga în exerciţiu, Andres Manuel Lopez Obrador, la semnarea legii.

El a pledat pentru „un adevărat stat de drept”. „Spuneam că trăiam într-o democraţie, dar nu. O oligarhie domina. Ei sunt cei care au dominat. A fost o simulare. Acum e diferit. Poporul este cel care comandă cu adevărat, poporul este cel care decide”, a continuat şeful statului.

Pe final de mandat

Preşedintele în exerciţiu, a cărui popularitate este în jur de 70% și care se află pe final de mandat, acuză judecătorii că favorizează corupţia şi grupările infracţionale, potrivit ONG-urilor.

Lopez Obrador, care la 1 octombrie îi va ceda puterea preşedintei alese Claudia Sheinbaum, îi acuză pe judecătorii Curţii Supreme că au devenit aliaţi ai opoziţiei, întrucât înalta instanţă a împiedicat anumite reforme pe care preşedintele le propusese, în domenii precum energia şi securitatea.

Generalul Ciucă, între U SE RE și PE SE DE

O criză majoră și demisii în lanț! Un întreg departament și-a anunțat plecarea după un conflict intern cu conducerea