Grindeanu: Pachetul de relansare a economiei este esenţial dacă se doreşte a se continua cu PSD-ul în interiorul acestei coaliţii/ Amândouă pachete trebuie să fie în acelaşi timp aprobate

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că social-democraţii nu renunţă la ideea adoptării unui pachet de ”relansare economică”, el reiterând ideea conform căreia rămânerea PSD în coaliţie depinde de acest aspect. Grindeanu spune că PSD nu vrea să îşi asume ca ”marcă înregistrată” ideea acestui pachet, subliniind că reducerea ”în mod corect” a deficitului bugetar se face sprijinind economia, nu crescând taxele.

”Eu vreau să vă spun un lucru foarte clar şi l-am spus şi astăzi în coaliţie – a fost întărit punctul meu de vedere şi de către UDMR, de către domnul Kelemen Hunor – eu vă spun că PSD nu renunţă sub nicio formă la acest pachet de relansare economică. Noi am prezentat măsurile încă la începutul lunii septembrie, dacă vă aduceţi aminte, am invitat toate celelalte partide să vină cu propuneri. Am invitat ca lucrurile… pentru că nu suntem deţinători adevărului absolut, dar e clar că România are nevoie şi de aşa ceva. Pentru că de şase, şapte luni de zile noi vorbim doar de tăieri, de dat oamenii afară, de restructurări, de creşteri de TVA, de creşteri de impozite. Lucrurile acestea trebuie să înceteze şi trebuie să ne ocupăm şi de partea cealaltă. Iar acest pachet de relansare a economiei este extrem de important, din punctul nostru de vedere, şi este esenţial dacă se doreşte a se continua cu PSD-ul în interiorul acestei coaliţii”, a afirmat Sorin Grindeanu, luni seară, la România Tv. 

 
El a reafirmat că pachetul de relansare a economiei trebuie adoptat concomitent cu cel privind reforma administraţiei publice.

 
”S-a încercat astăzi un fel de decuplare a acelor două pachete, dar eu cred că lucrurile au fost bine înţelese. Amândouă pachete trebuie să fie în acelaşi timp aprobate. Eu nu înţeleg această încăpăţânare de a arăta până la urmă ce? Pachetul de relansare economică nu e pentru PSD, este pentru economia României. Nu vrem să înregistrăm la OSIM acest pachet şi să ne luăm drepturi de autor. Suntem parte a acestei coaliţii, vrem să ne ocupăm şi de măsuri de relansare a economiei, pentru că ştiţi de ce? E uşor să scazi deficitul şi aici putem discuta o emisiune întreagă de scăderea acestui deficit şi de cum s-a închis anul 2025 doar prin creşteri de taxe şi impozite şi prin eliminări de investiţii. Reducerile de deficit în mod corect se fac şi prin creşterea economică, iar ceea ce propune PSD-ul prin aceste măsuri ar reduce implicit la creşterea economică”, a adăugat Grindeanu.

Spitalul ”Sf. Pantelimon” a primit o ambulanţă de peste 80.000 de euro pe care nu o poate folosi întrucât salariul celui care ar trebui să o conducă este foarte mic

Şeful Diviziei de medici din Sanitas: Nu se va mai negocia niciodată foarte uşor cu noi. Vom fi foarte severi, vom fi foarte drastici, pentru că suntem foarte puternici