Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecşia Copilului (DGASPC) Timiş a anunţat, luni, că băiatul de 13 ani implicat în crima din Cenei, care nu răspunde penal, este supus unor ample evaluări, atât medicale, cât şi psihologice, cu acordul şi cu participarea familiei. Specialiştii precizează, însă, că aceste demersuri durează şi sunt deosebit de importante pentru a putea stabili măsuri ulterior, inclusiv includerea copilului în diferite tipuri de programme. De rezultatul evaluărilor şi de specificitatea cazului va depinde şi dacă el va rămâne sau nu în familie sau va fi instituţionalizat într-un centru rezidenţial. Ulterior, băiatul a fost mutat împreună cu familia la o adresă cunosccută de autorităţi.
UPDATE – Potrivit unor surse, băiatul de 13 ani nu se mai află la Clinica de Neuropsihiatrie Pediatrică, el fiind mutat, alături de familie, într-o locaţie cunoscută de autorităţi.
Totuşi, el va reveni la clinică pentru evaluări ori de câte ori va fi necesar.
ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Acest caz a intrat în evidenţa DGASPC Timiş în data de 21 ianuarie 2026, în urma sesizării primite din partea IPJ Timiş – Serviciul Investigaţii Criminale. Din data de 21 ianuarie şi până în prezent, reprezentanţii DGASPC Timiş au participat la toate audierile minorilor implicaţi în acest caz, inclusiv la audierile minorului suspectat că ar fi distribuit substanţe interzise celorlalţi 3 minori”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiş, Smaranda Marcu.
Potrivit acesteia, în legătură cu minorul de 13 ani, care nu răspunde penal, Comisia pentru Protecţia Copilului Timiş a hotărât instituirea măsurii de protecţie specială a supravegherii specializate în familie.
”Doresc să precizesc că, în toată această perioadă, familia respectivului minor a colaborat cu noi şi am păstrat permanent legătura, atât cu familia, cât şi cu copilul, urmând ca, în funcţie de rezultatele evaluărilor care vor avea loc, acest copil să fie inclus în diferite tipuri de programe, inclusiv consiliere psihologică, psihoterapie, consiliere familială sau reabilitare medicală”, a mai declarat Smaranda Marcu.
Reprezentanţii DGASPC Timiş au făcut precizări despre evaluările la care este supus copilul.
”În situaţia aceasta este important să facem o evaluare complexă, atât medicală cât şi psihologică. Există diferenţe între acestea. Prima dată se trece la o evaluare psihologică, unde putem să vedem un tablou, anumiţi indici, şi ulterior intră într-o evaluare medicală. Aceste demersuri durează un timp şi sunt deosebit de importante pentru a putea stabili ce fel de măsuri, ce fel de programe, ce felul de intervenţii pot fi luate în funcţie de specificitatea cazului”, au precizat oficialii DGASPC Timiş.
Aceştia au făcut şi o distincţie clară între diferitele tipuri de intervenţie care pot fi făcute în astfel de cazuri.
”De asemenea, cu privire la intervenţii, aş putea să fac o diferenţă între consiliere, psihoterapie, intervenţii medicale. Consilierea este un aspect primar pe care putem să-l facem (…) iar psihoterapia este un proces de lungă durată, unde avem nevoie de mult mai multe detalii pentru a putea demara un astfel de proces”, au declarat specialiştii instituţiei citate.
În legătură cu locul în care va rămâne copilul, având în vederea revolta locuitorilor din Cenei, dar şi din satul bunicilor, specialiştii DGASPC Timiş au precizat: ”Este important de spus că, în funcţie de rezultatele evaluărilor, se poate continua să rămână în familie, menţinerea plasamentului în familie, sau se poate opta pentru instituţionalizarea sa, pentru alegerea unui centru rezidenţial”.
Reprezentanţii instituţiei au reiterat ideea că, în acest moment, cazul este în evaluare.
”În funcţie de particularitatea situaţiei, în functie de rezultatele evaluării (…) e posibil să fie nevoie de tratament specializat sau să fie necesară de alte măsuri. În orice caz, măsura supravegherii specializate care a fost instituită este constant sub monitorizare, prin urmare pot interveni schimbări”, au mai transmis reprezentanţii DGASPC Timiş.
Copilul de 13 ani implicat în crima din judeţul Timiş, dar care nu răspunde penal şi faţă de care a fost luată măsura specială a plasamentului şi supravegherii specializate de către familie, se află în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă. El a fost scos, duminică după-amiază, de către jandarmi din casa bunicilor, după ce aproximativ 150 de localnici au protestat în faţa imobilului, cerând ca minorul să nu se stabilească în localitate.
Procurorii explică faptul că, nerăspunzând penal, faţă de el nu se poate lua niciun fel de măsură şi nu se poate dispune efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice.
Forţe de ordine, poliţişti de la trupele speciale de intervenţie şi jandarmi, au intervenit, duminică, în Sânmihaiu Român, localitate aflată lângă Timişoara, după ce oamenii au aflat că băiatul de 13 ani care şi-a ucis prietenul, în Cenei, locuieşte în comuna lor.
Primarul comunei, Viorel Mărcuţi, a făcut apel la calm, dar fără succes.
Aproximativ 150 de oameni au scandat ore în şir în faţa imobilului, cerând ca minorul să plece din localitatea lor, iar anchetatorii să facă dreptate. Oamenii au cerut ca băiatul să răspundă pentru fapta sa şi să fie internat într-un centru pentru minori.
Ulterior, copilul a fost scos din imobil de către jandarmi.


