Liga 2: Steaua l-a transferat pe spaniolul Nacho Bonet Aparicio

Spaniolul Nacho Bonet Aparicio este cel mai nou jucător al echipei Steaua Bucureşti. El a semnat un contract pe şase luni cu formaţia din Liga 2.

În vârstă de 24 de ani, pe care i-a împlinit pe 25 ianuarie, Nacho Bonet evoluează pe postul de fundaş central. A fost crescut la juniorii lui RCD Mallorca, iar în Ghencea a ajuns de la echipa CF Can Vidalet.
 
“Sunt fericit că am ajuns la un club mare, cum este Steaua! Am venit cu inima deschisă şi îmi doresc să ajut Steaua să obţină rezultate cât mai bune în campionat”, a declarat fundaşul spaniol pentru pagina oficială de Facebook a clubului Steaua.

 

Australian Open: Alexander Zverev s-a calificat în semifinale

Bolojan, despre reforma administraţiei publice şi pachetul de măsuri de relansare economică: Până la finalul săptămânii vom lua o decizie cu privire la modul în care cele două proiecte vor fi trecute prin Parlament