Compania RoPower Nulcear care dezvoltă la Doiceşti, în judeţul Dâmboviţa, prima centrală cu reactoare modulare mici (SMR) din România, a devenit primul membru din România al Societăţii Nucleare Americane (ANS), alăturându-se, astfel, unor companii de renume din domeniul nuclear.
„RoPower Nuclear, compania care dezvoltă proiectul SMR de la Doiceşti este prima instituţie şi singura din România care aderă la Societatea Nucleară Americană (ANS), organizaţie care, de 72 de ani, promovează inovaţia, ştiinţa şi tehnologiile nucleare. ANS reprezintă un pol de expertiză format din ingineri din domeniul nuclear, cercetători, oameni de ştiinţă dar şi alţi profesionişti de pregătire înaltă din domenii conexe, cum ar fi sănătatea. Aderarea la ANS transmite un semnal puternic al angajamentului companiei pentru promovarea tehnologiilor nucleare, mai ales în contextul dezvoltării celui mai avansat proiect SMR din Europa”, se arată într-un comunicat dat publicităţii marţi de RoPower Nuclear SA.
Compania care dezvoltă construcţia unei centrale modulare cu o capacitate instalată de 462 MWe, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune din Doiceşti se alătură astfel unei comunităţi globale formate din peste 12.000 de profesionişti din domeniul nuclear şi 120 de organizaţii partenere.
„RoPower va contribui la extinderea forţei de muncă din domeniul nuclear şi la aprofundarea înţelegerii şi aprecierii publice pentru ştiinţa şi tehnologia nucleară”, a declarat directorul executiv al Societăţii Nucleare Americane, Craig Piercy, citat în comunicatul RoPower.
La rândul său, directorul tehnic şi de operaţiuni al RoPower Nuclear, Dan Şerbănescu, a afirmat ă aderarea companiei a ANS „porneşte de la o compatibilitate de valori” şi „oferă totodată acces la acest pol de expertiză şi susţinere internaţională pentru energia nucleară în general şi pentru tehnologia SMR în mod specific”.
Din ANS fac parte, cu statut de membru, companii de renume din domeniul nuclear, inclusiv NuScale Power, dezvoltatorul tehnologiei folosite la proiectul SMR de la Doiceşti, dar şi lideri europeni din domeniul energiei nucleare, cum ar fi Framatome.
Fondată în 2022, RoPower este deţinută în cote egale de Nuclearelectrica SA, compania naţională de energie nucleară, şi Nova Power & Gas, parte a grupului E-Infra. RoPower Nuclear colaborează cu parteneri internaţionali de prestigiu, precum NuScale Power, Fluor Corporation ori Samsung C&T pentru realizarea fazelor de inginerie şi proiectare (FEED) ale proiectului.