Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti atrag din nou atenţia, în cadrul Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de col Uterin, asupra importanţei prevenţiei prin vaccinarea anti HPV şi screeningul de specialitate. Zilnic, 6 femei mor din cauza cancerului de col uterin şi sunt diagnosticate 9 noi cazuri. Cea mai tânără pacientă îngrijită la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti a avut numai 19 ani, însă a avut şanse la viaţă pentru că boala a fost descoperită din vreme. Prof. Univ. Dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, şef Clinică Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB, a vorbit despre vaccinarea anti HPV drept cea mai eficientă meodă de prevenire a infecţiei cu HPV şi a boilor grave pe care aceasta le poate cauza. În anul 2025, în Ambulatoriul SUUB, au fost administrate 612 vaccinuri anti-HPV, faţă de 294, câte au fost în anul 2024.
“Şi noi, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, încercăm să contribuim la conştientizarea acestei patologii, extrem de grave, cancerul de col uterin şi să fim alături ca europeni în săptămâna de conştientizare a infecţiei cu HPV care generează cancerul de col uterin.
În fiecare zi sunt 9 cazuri noi de cancer de col uterin, diagnosticate şi 6 decese provocate de cancerul de col uterin. Cu aceste elemente incercăm noi să intrăm în Europa. 1 din 9 cazuri la nivel european îl producem noi, România. 1 din 7,5 decese la nivel european tot noi, România, îl aducem. Şi atunci oare în ce ţară ar trebui să fie mai amplă această campanie de conştientizare a cancerului de col? În România. Suntem pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa şi în ceea ce priveşte mortalitatea. Avem cea mai mare incidenţă din Europa, de 2, 5 ori mai mare decât media europeană. Avem o mortalitate de 17 la 100.000 de femei, adică de 4 ori mai mare decât cea europeană.
Sunt cifre foarte grave, sunt cifre care ne atrag atenţia că trebuie să facem ceva şi trebuie să fim uniţi în ceea ce priveşte conştientizarea infecţiei cu HPV care generează cancer de col uterin”, a spus Prof. univ. Dr. Monica Cîrstoiu în cadrul unui eveniment dedicat Săptămânii de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, organizat în Amfiteatrul SUUB, în prezenţa a zeci de medici rezidenţi şi studenţi de la UMF Carol Davila.
O femeie moare din cauza cancerului de col uterin, în lume, la fiecare două minute, spune Prof. Cîrstoiu. Prevenţia înseamnă controale ginecologice regulate, screening şi vaccinare. Din păcate, însă, multe femei nu fac controalele preventive şi ajung la medic cu stadii avansate de boală, când apar şi durerile.
„Ce se întâmplă la nivel mondial? Din păcate în aceste două minute cât am vorbit cu dumneavoastră o femeie a pierdut lupta cu cancerul de col uterin. Sunt lucruri grave care impactează atât femeile, cât şi bărbaţii.
Infecţia cu HPV generează 5% din tot ce înseamnă cancerele atât la femei cât şi la bărbaţi. Peste 600.000 de femei la nivel mondial au o boală declanşată de tip malign de HPV şi aproape 70.000 de bărbaţi suferă de o formă de cancer asociat cu HPV. Avem elemente de luptă, ne bazăm pe un trepied care din păcate nu funcţionează atât de bine precum trepiedul dvs, al jurnaliştilor. Ceva scârţâie în tot ce se întâmplă, am avea elementul de consult ginecologic regulat, ar fi elementul legat de screening şi ar fi elementul de vaccinare.
Toate acestea trei ar duce către o şansă la viaţăşi scăderea acelor cifre îngrozitoare. Este clar că în alte ţări vorbim de vaccinare şi vorbim de ţări în care aproape că s-a eradicat o patologie malignă, vorbim de eradicarea unui virus, acesta fiind HPV-ul”, a spus medicul.
Vaccinul anti-HPV este un vaccin sigur, spune Prof. Univ. Dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, aducând în atenţie situaţia Australiei, care a reuşit eradicarea patologiei de cancer de col uterin.
„Este un vaccin sigur, a fost omologat în 2006 în SUA. Oare de ce ar trebui să ne întrebăm după 20 de ani dacă acest vaccin este sigur sau nu?
Tot în urmă cu 20 de ani au început programele şi implementarea la nivelul Australiei care este o ţară care aproape a reuşit, prin vaccinarea la băieţi şi la fete, eradicarea patologiei de cancer de col.
Ce face România, unde ne aflăm? Încercăm să facem.
Recomandările OMS spun că la nivel mondial ar trebui până în 2030 90% din tinerele fete de până în 15 ani să fie vaccinate, 70% din femeile evaluate să fie screenate cu testare HPV şi 90% dintre femeile care au cancer de col să poată beneficia de tratament complet. Oare vom reuşi? Încercăm să facem ceva, încercăm să vaccinăm, este clar că ştim că partea de vaccinare a pornit din decembrie 2023, lucrurile s-au upgradat şi de anul trecut din octombrie beneficiază de compensare atât băieţii, cât şi fetele cu vârsta între 11 şi 27 de ani, iar tinerele femei între 27 şi 46 de ani beneficiază de compensare cu 50% pentru această vaccinare”, a explicat medicul.
Flux uşor de vaccinare la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Cei care doresc se pot vaccina la cabinetul din Ambulatoriul Spitalului, pe baza unui bilet de trimitere. Cabinetul este deschis de luni până vineri, de la 08.00 la 14.30.
„Putem să ne vaccinăm uşor, prin medicii de familie, cu bilet de trimitere sau dacă ne referim la studenţi, medic şcolar, al Universităţii, putem ajunge către un medic specialist din policlinica din Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, am generat alături de echipele din spital cabinetul de vaccinare, se poate lua vaccinul din farmacia spitalului şi puteţi face vaccinarea în aceeaşi zi.
Spitalul Universitar contribuie nu numai prin vaccinare, ci şi printr-un diagnostic pus corect şi tratament. Facem prevenţie prin centrul de vaccinare, screening, diagnostic prin cabinete de colposcopie şi laborator de anatomie patologică, tratamente moderne, diagnosticare, imunohistochimie, anatomie patologică, departamentul de oncologie medicală, chimioterapie, în viitor radioterapie, departament de angiografie şi embolizare.
Am scos datele din 2023, 2025 – sunt 225 de cazuri noi de cancer de col diagnosticate, 1273 de cazuri care asociau displaziile de col cu alte patologii de tip lezional, media de vârstă a pacientelor a fost de 53 de ani, cea mai tânără pacientă din această perioadă a avut 22 de ani.
Cea mai tânără pacientă din ultimii 10 ani la SUUB a avut 19 ani. A fost un caz fericit pentru că a fost un caz descoperit în stadiu bun şi a putut şi salvată.
Virusul poate ucide oricând şi niciodată nu poţi să gândeşti că nu ţi se poate întâmpla ţie.
Pornind un cabinet de vaccinare în martie 2024 am reuşit în 2025 aproape să dublăm numărul de vaccinări, 10 la sută din aceste vaccinări şi către băieţi, deci este foarte importantă campania şi deschiderea către vaccinare atât la sexul feminin, cât şi la masculin. 75% din vaccinări au fost adresate în acest cabinet pentru infecţia cu HPV şi vaccinul Gardasil, a fost un total de 612 şi clar s-a dublat faţă de anul anterior, când au fost 300 de cazuri de vaccinare. E loc de mai mult, şansa la viaţă este bazată pe accesul la medic, un screening corect şi vaccinare. Dacă nu, vom rămâne în continuare pe primul loc la incidenţă şi mortalitate”, a precizat Prof. Univ. Dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, şef Clinică Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB.
Info plus
Pentru fetele şi băieţii cu vârste între 11 şi 26 de ani vaccinarea este gratuită. În cazul femeilor cu vârste între 26 şi 45 de ani, vaccinarea se face în regim compensat de 50%. În afara acestui tip de vaccinare, sunt recomandate şi testarea periodică Babeş Papanicolau, de la vârsta de 21 de ani, testare HPV şi cotestare. Printre factorii de risc în cancerul de col uterin sunt infecţia cu HPV, asocierea cu infecţia cu Chlamydia sau cu herpesul, partenerii sexuali multipli, debutul precoce al vieţii sexuale dar şi chiuretajele uterine care traumatizează zona colului uterin.


