Persoană care a rămas blocată cu maşina în zăpadă, în Munţii Şureanu, salvată de jandarmii montani după o intervenţie de trei ore – VIDEO

O persoană care a rămas blocată cu maşina în zăpadă, la circa patru kilometri de zona turistică Poarta Raiului din Munţii Şureanu, a fost salvată de jandarmii montani după o intervenţie de trei ore.

”Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Şugag au intervenit pentru salvarea unei persoane rămase blocate în zăpadă, la aproximativ 4 km de zona turistică Poarta Raiului, în Munţii Şureanu – Valea Cugirului”, a anunţat, miercuri, Jandarmeria Română.

După o intervenţie care a durat trei ore, persoana a fost preluată şi transportată în siguranţă la o unitate de cazare din zonă, fără a necesita îngrijiri medicale.

Jandarmii le recomandă celor care se deplasează în zona montană să verifice condiţiile meteo, starea traseelor şi să folosească echipament adecvat sezonului rece.

Bitget îl numeşte pe Oliver Stauber CEO al diviziei EU şi pregăteşte un sediu central la Viena

Persoană care a rămas blocată cu maşina în zăpadă, în Munţii Şureanu, salvată de jandarmii montani după o intervenţie de trei ore – VIDEO