Echipa SCM Zalău s-a calificat miercuri, pe teren propriu, în sferturile Challenge Cup, după ce a eliminat formaţia elveţiană Volley Nafels cu victorie şi ”set de aur”.
SCM Zalău a câştigat partida retur din optimi, scor 3-0, pe seturi 25-21, 25-19, 25-22, dar a fost nevoie de ”set de aur”, în condiţiile în care în tur, elveţienii s-au impus cu 3-0.
Setul decisiv a revenit formaţiei SCM Zalău, scor 15-11, care s-a calificat astfel în sferturile competiţiei.
În turul anterior, formaţia ardeleană a trecut de Budva (3-0, 3-0).
De optimi nu a trecut Arcada Galaţi, fiind eliminată de Benfica (3-1, 1-3 şi ”set de aur”), în timp ce Steaua Bucureşti a jucat doar în primul tur, fiind învinsă de echipa azeră Khilasedichi Baku (3-0, 1-3 şi la departajare 13-15). Steaua Bucureşti a ajuns în Challenge Cup în urma câştigării Cupei Balcanice.


