Cazul unui copil cu dizabilitate gravă, dintr-un centru rezidenţial din Prahova, care a ajuns cu salvarea, neînsoţit, de la Spitalul de Pediatrie Ploieşti, la Spitalul ”Marie Curie” din Capitală, semnalat pe reţelele sociale / Explicaţiile DGASPC

Cazul unui copil instituţionalizat într-un centru rezidenţial din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC Prahova) şi care a ajuns la Spitalul ”Marie Curie” din Bucureşti în stare gravă cu o ambulanţă şi neînsoţit de vreun reprezentant al instituţiei a fost făcut public pe Facebook, situaţia fiind catalogată ca ,,oribilă” de către colaboratoarea unui ONG care a aflat despre situaţie. Oficialii DGASPC spun ca micuţul a fost dus de la Spitalul de Pediatrie Ploieşti la unitatea medicală din Bucureşti şi că DGASPC a ,,menţinut legătura cu personalul medical care l-a trimis la Bucureşti”, subliniind că decizia de transfer aparţine exclusiv spitalului.

 

Situaţia copilului, care are numeroase afecţiuni grave şi care a ajuns neînsoţit la Spitalul Marie Curie, a fost făcută publică printr-un mesaj online al jurnalistei Diana Marcu, colaborator al Asociaţiei ”Inima Copiilor”. 
”ORIBIL! Nu pot întoarce capul şi nici să mă fac că nu am auzit. Un copil cu dizabilitate gravă, un copil de 8-9 ani, care arată ca şi cum ar avea 4, a ajuns astăzi de urgenţă la Spitalul Clinic pentru Copii Marie Curie din Bucureşti SINGUR. Desigur, cu o salvare, dar SINGUR. Copilul este instituţionalizat, ceea ce înseamnă că Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova are responsabilitatea lui, aşa cum are responsabilitatea lui şi Consiliul Judeţean Prahova. Copilul a reprezentat o urgenţă medicală, iar diagnosticul a fost pericardită în cantitate mare şi pleurezie / pneumotorax masiv. Echipa de la Cardiochirurgie Marie Curie l-“a drenat”. Momentan, copilul este în Terapie Intensivă. Repet: SINGUR, 8 ani, cu nevoi speciale, non verbal”, a scris jurnalista pe Facebook.

 
CE SPUN REPREZENTANŢII DGASPC PRAHOVA
 
 
Reprezentanţii DGASPC Prahova au precizat, la solicitarea News.ro, că minorul se află sub măsură de protecţie specială şi este îngrijit în cadrul Centrului de Tip Rezidenţial ,,Sfântul Andrei” din Ploieşti. Copilul a fost internat iniţial la Spitalul de Pediatrie Ploieşti în 28 ianuarie, personalul de acolo decizând transferul la Spitalul Marie Curie. 
,,Pe tot parcursul intervenţiei, reprezentanţii Centrului ,,Sfântul Andrei” au menţinut legătura cu personalul medical din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploieşti, precum şi cu echipa medicală a Spitalului Marie S. Curie” a transmis DGASPC Prahova.
Directoarea instituţiei, Simona Albu, a declarat pentru News.ro, că în cazul copilului au fost respectate procedurile spitalului, în condiţiile în care micuţul a fost internat la Terapie intensivă la spitalul din Ploieşti. 
,,Întrucât este vorba despre un copil internat în spital, ne raportăm la regulile unităţii sanitare. Noi nu avem proceduri prin care să stabilim ce se poate întâmpla cu un copil instituţionalizat atunci cand acesta este în spital, pentru ca spitalul este cel care stabileşte regulile. Personal am ţinut legătura cu cadrele de la Spitalul de Pediatrie şi atât timp cat a fost internat în Spitalul de Pediatrie Ploieşti mi-a spus foarte clar că nu este nevoie de însoţitor pentru că există cadrele medicale care să supravegheze copilul. În momentul în care a fost transferat la Bucureşti, nici la acel moment nu ne-a fost solicitat ca cineva să-l însoţească. Copilul a stat la terapie intensivă, teoretic nici n-ai cum să-l însoţeşti, aici vorbim de nişte reguli medicale” a declarat directoarea DGASPC Prahova.
Simona Albu a precizat că, dacă spitalul ar fi solicitat un însoţitor, DGASPC ar fi ,,procedat în consecinţă”.
 
DIRECTORUL CENTRULUI ŞI O INFIRMIERĂ, TRIMIŞI LA SPITALUL ”MARIE CURIE”
 
Joi dimineaţă, directorul centrului şi o infirmieră au fost trimişi la Spitalul ”Marie Curie”.
În ceea ce priveşte starea copilului, care arată cu mulţi ani mai mic decât vârsta biologică, reprezentanta DGASPC a explicat că este vorba despre un copil cu afecţiuni medicale severe, aşa cum sunt şi alţii în Centrul Sfântul Andrei şi că starea fizică a acestor copii nu ţine de modul în care sunt îngrijiţi, ci depinde de bolile de care suferă.
Simona Albu spune ca uşile centrului sunt deschise persoanelor care vor să vadă cum sunt îngrijiţi copiii şi că ,,în niciun caz copilul nu a fost lăsat singur, iar date despre evoluţia stării sale de sănătate au fost transmise în permanenţă celor în grija cărora se află”.

Premierul Ilie Bolojan, acuzat de ”habarnism” de Olguţa Vasilescu pe tema CET Craiova: Aţi ratat momentul să fiţi corect / Consiliul de Administraţie ar putea fi compus de afacerişti de nivelul lui Elon Musk şi tot nu ar putea face minuni – VIDEO

Procurorii din Covasna au trimis în judecată un bărbat care şi-a omorât tatăl, în vârstă de 86 de ani / Agresorul este acuzat că şi-a lovit victima, iar apoi a apăsat-o pe cap şi torace şi i-a cauzat leziuni externe şi interne