Documentarul „Melania” a fost retras din cinematografele din Africa de Sud, chiar înainte de lansare

Principalele săli de cinema din Africa de Sud au retras documentarul despre prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, chiar înainte de lansare, distribuitorul invocând „climatul actual”, au relatat mass-media locale.

News24 a indicat miercuri că distribuitorul sud-african Filmfinity a retras brusc filmul din program.

Joi, cu o zi înainte de lansarea la nivel internaţional, documentarul nu apărea pe afişele cinematografelor Nu Metro sau Ster Kinekor, cele două principale reţele de săli din ţară.

„Având în vedere climatul actual, filmul nu va mai fi lansat în sălile de cinema din ţară”, a declarat pentru News24 Thobashan Govindarajulu, responsabilul de marketing al distribuitorului.

El nu a precizat la ce „climat” se referea, iar AFP nu a putut contacta imediat un reprezentant al companiei pentru a obţine detalii.

Guvernul sud-african are relaţii tensionate cu administraţia preşedintelui Donald Trump, care a criticat poziţia Pretoriei cu privire la mai multe chestiuni de politică internă şi internaţională.

Pe lângă o pretinsă „persecuţie” a afrikanerilor – descendenţii primilor colonişti europeni -, administraţia americană a reproşat de mai multe ori Pretoriei apropierea sa de Moscova şi plângerea pentru „genocid” depusă la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) împotriva Israelului pentru războiul din Gaza.

Procurorii din Covasna au trimis în judecată un bărbat care şi-a omorât tatăl, în vârstă de 86 de ani / Agresorul este acuzat că şi-a lovit victima, iar apoi a apăsat-o pe cap şi torace şi i-a cauzat leziuni externe şi interne

Neamţ: Un bărbat de 67 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce şi-a agresat partenera şi a spart cu un topor uşa şi un geam la locuinţei