Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, denunţ penal care vizează uciderea, în perioada 1970 – 1997, a 535 de copii la Căminul-spital Moreni-Ţuicani / Condiţii degradante şi malnutriţie severă / Investigaţia are şase volume

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunţă, joi, că a depus un nou denunţ penal, într-un dosar care investighează decesul a 535 de minori aflaţi în Căminul-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni-Ţuicani, în perioada 1970 – 1997. Denunţul penal, însoţit de şase volume ale investigaţiei, a fost depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

”Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus astăzi, 29 ianuarie 2026, un nou denunţ penal, într-un dosar care investighează decesul a 497 de minori, în perioada 1970 – 1997, la care se adaugă un număr de 38 de beneficiari care au depăşit vârsta de 18 ani (total 535 de decese), aflaţi în Căminul-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni-Ţuicani”, anunţă, joi, IICCMER, într-un comunicat de presă.

Potrivit instituţiei citate, denunţul priveşte săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase, prin organizarea unui regim caracterizat prin tratamente inumane şi degradante aplicate minorilor internaţi în căminul aflat în administrarea statului român.

”Dincolo de sesizarea faptelor, IICCMER a indicat în denunţul depus astăzi şi persoanele ce se fac responsabile în diferite grade de decesul minorilor, persoane implicate în organizarea, implementarea, evaluarea şi controlul acestui regim inuman din căminul-spital. Denunţul are anexate şase volume care cuprind un număr de 1715 file, iar documentele probează existenţa relelor tratamente în Căminul-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni-Ţuicani”, transmis oficialii instituţiei.

Potrivit acestora, centrul, situat pe dealul Ţuicani, la marginea pădurii din Moreni, a funcţionat iniţial ca spital chirurgical şi preventoriu TBC pentru copii, fiind transformat ulterior în centru pentru copii neuropsihici şi, în final, în centru pentru “deficienţi nerecuperabili”.

”În perioada 1970-1997, instituţia a devenit un loc de exterminare al minorilor, cu rate de mortalitate ce au depăşit frecvent 70% din internări, în special în anii 1985-1989. Datele indică faptul că peste jumătate dintre copiii internaţi de la leagănele din Arad şi Satu Mare au decedat în centrul de la Moreni, în condiţii agravante precum malnutriţia, bronhopneumoniile şi condiţiile de trai degradante. În perioada 1985-1989, din cei 134 de copii transferaţi de la leagănele din Arad, 75% şi-au pierdut viaţa, majoritatea în primele luni de internare, din cauza malnutriţiei grave şi a lipsei asistenţei medicale”, arată investigatorii.

Potrivit acestora, rezultatele anchetei relevă o situaţie de o gravitate extremă, în care tratamentele neomenoase şi condiţiile inumane au fost aplicate sistematic, conducând la moartea a sute de copii şi la suferinţe permanente pentru supravieţuitori.

În plus, ancheta a identificat persoanele responsabile pentru aceste crime, implicate în organizarea şi gestionarea regimului inuman aplicat în centru.

Dr. Florin Soare, istoric şi expert în cadrul IICCMER, coordonator al investigaţiei: ”Consider că ceea ce s-a întâmplat cu acei copii din Moreni-Ţuicani este absolut inuman şi profund condamnabil. Din probele pe care le-am adunat, rezultă clar că aceşti copii nu aveau nicio şansă de supravieţuire în condiţiile în care au fost ţinuţi şi trataţi. Suferinţa lor reprezintă oglinda cruzimii cu care a acţionat regimul comunist opresiv’’.

La rândul său, prof. univ. dr. Daniel Şandru, preşedinte executiv al IICCMER solicită procurorilor să trateze cu celeritate şi responsabilitate anchetele iniţiate de IICCMER, ”într-un moment în care România riscă să fie considerată repetentă la examenul justiţiei de tranziţie”.

”Este o prioritate urgentă să vorbim despre dreptate pentru cele peste 15.000 de victime ale Căminelor-spital, copii nevinovaţi transformaţi în simboluri ale cruzimii de către regimul ilegitim şi criminal comunist. Statul român trebuie să recunoască şi să onoreze nu doar memoria celor ucişi în aceste locuri, ci şi pe cei care au supravieţuit, oferindu-le, ca o formă de reparaţie morală, statutul de victime ale comunismului”, a transmis Daniel Şandru.

Denunţul penal a fost depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Investigaţia integrală, coordonată de dr. Florin Soare, istoric şi expert IICCMER, poate fi studiată pe .

 

 

Ministrul Sănătăţii, întâlnire cu reprezentanţi ai instituţiilor centrale, ai managementului spitalelor publice şi ai organizaţiilor din domeniul echipamentelor medicale: Realitatea din spitale este clară: nevoia de tehnologie modernă este mare

Trump ia în considerare un nou atac major asupra Iranului – surse