Buzău: Alunecare de teren pe un drum judeţean aflat la finalul reabilitării / Nu este exclusă o problemă de proiectare

O alunecare de teren a afectat drumul judeţean 204C, în comuna Bisoca, judeţul Buzău, pe o lungime de aproximativ 40 de metri, existând posibilitatea extinderii spre un drum sătesc din zonă.

Prefectura Buzău anunţă, joi, că, în urma precipitaţiilor abundente din ultimele zile, au fost semnalate efecte locale asupra infrastructurii rutiere, producându-se viituri ce au afectat drumurile comunale şi săteşti în zonele Vintilă Vodă, Blăjani, Calvini şi Bisoca.

La Bisoca, o alunecare de teren activă a afectat drumul judeţean DJ 204C, pe o lungime de aproximativ 40 de metri, existând posibilitatea extinderii spre un drum sătesc din zonă.

Vicepreşedintele CJ Buzău, Adrian Petre, a anunţat că drunul este în proces de reabilitarecare.

”Avem o problemă la drumul de la Bisoca. Încă nu i-am făcut recepţia finală. Astăzi o să merg după această şedinţă împreună cu domnii de la Direcţia Tehnică şi o să vă comunicăm exact ce este pe teren”, a declarat Adrian Petre.

Acesta a precizat că nu este prima problemă apărută pe acel tronson.

”Este acelaşi drum unde a mai fost o calamitate la sfârşitul anului trecut, în noiembrie, pe care constructorul şi-a asumat-o pe banii lui”, a mai spus vicepreşedintele CJ.

De asemenea, vicepreşedintele CJ a declarant că, potrivit primelor informaţii, de această data pare a fi vorba de o eroare de proiectare şi că zona în care s-a produs alunecarea de teren nu ar fi fost marcată în proiect ca o zonă cu potenţial de producere a alunăcărilor de teren, însă acest lucru se va stabili concret în cursul verificărilor ce vor avea loc joi.

 

UPDATE – Cazul unui copil cu dizabilitate gravă, dintr-un centru rezidenţial din Prahova, care a ajuns cu salvarea, neînsoţit, de la Spitalul de Pediatrie Ploieşti, la Spitalul ”Marie Curie” din Capitală, semnalat pe reţelele sociale / Explicaţiile DGASPC

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins majorarea tarifului călătoriei STB de la 3 la 5 lei / Ciucu: Sunt extrem, extrem de îngrijorat cu privire la situaţia STB, este aproape disperată / E foarte puţin probabil să evităm insolvenţa