China a acordat startupului său de top în domeniul inteligenţei artificiale, DeepSeek, o aprobare condiţionată pentru achiziţia cipurilor Nvidia H200, în timp ce detaliile finale ale reglementării sunt încă în lucru, au declarat pentru Reuters două surse familiare cu situaţia.
Potrivit informaţiilor publicate miercuri, ByteDance, Alibaba şi Tencent au primit deja permisiunea de a cumpăra în total peste 400.000 de cipuri H200. Întrebat în Taipei, directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a spus că firma nu a fost informată oficial, adăugând că Beijingul ”este încă în proces de finalizare a licenţei”. Nvidia nu a comentat în legătură cu aprobarea acordată DeepSeek.
Ministerele Industriei şi Comerţului din China au acordat aprobări tuturor celor patru companii, dar au impus condiţii suplimentare care sunt stabilite de Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă (NDRC), au precizat sursele. Niciuna dintre instituţiile chineze citate nu a răspuns solicitărilor de comentarii.
DeepSeek, care a provocat îngrijorări în sectorul tehnologic global anul trecut, după lansarea unor modele AI mult mai ieftine decât cele ale rivalilor americani, nu a comentat situaţia.
Cipul H200, al doilea cel mai puternic procesor AI al Nvidia, a devenit un punct major de tensiune în relaţiile SUA–China. Deşi Washingtonul a aprobat exporturile, ezitările autorităţilor chineze rămân cel mai mare obstacol în calea livrărilor.
Orice achiziţie de cipuri H200 de către DeepSeek ar putea atrage atenţia congresmenilor americani. Miercuri, Reuters relata că un membru senior al Congresului a acuzat Nvidia că ar fi ajutat DeepSeek să îmbunătăţească modele AI folosite ulterior de armata chineză, potrivit unei scrisori trimise secretarului Comerţului, Howard Lutnick.
DeepSeek ar urma să lanseze în februarie modelul său de generaţie următoare, V4, cu capacităţi avansate de programare, potrivit publicaţiei The Information.


