Ministerul Justiţiei declanşează procedura de selecţie pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general

Ministerul Justiţiei a anunţat, luni, că a declanşat procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiei vacante de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, calendarul estimativ este următorul:

– 29 octombrie, ora 12,00 – termenul-limită pentru depunerea cererilor de participare la selecţie, iar de la ora 13,00 – începerea verificării, de către Ministerul Justiţiei, a îndeplinirii de către candidaţii înscrişi a condiţiilor prevăzute de lege pentru participarea la selecţie;

– 31 octombrie – afişarea listei procurorilor care îndeplinesc condiţiile de participare la selecţie, precum şi a programării interviurilor;

– 1 noiembrie – începerea, de către comisia de interviu, a analizei şi evaluării documentaţiei depuse de către candidaţi;

– între 6 şi 8 noiembrie – susţinerea interviului în faţa comisiei de interviu;

– 11 noiembrie – afişarea rezultatului selecţiei realizate de ministrul justiţiei, urmând ca în aceeaşi zi să fie transmis rezultatul către Secţia de procurori a CSM, în vederea emiterii avizului consultativ motivat.

Conform MJ, procedura de numire pe funcţia menţionată este prevăzută de art. 144 alin. (1) din Legea 303/2022: „sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de procuror sau judecător, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în acelaşi mod”. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Haos luni la Bruxelles, după ce mii de oameni au protestat în stradă din cauza închiderii fabricii Audi

Secret Service ”are nevoie de mai mult ajutor”, estimează Biden după a doua presupusă tentativă de asasinare a lui Trump