Şeful Nvidia, Jensen Huang, a confirmat, sâmbătă, că urmează o investiţie „colosală” în OpenAI şi a respins informaţiile potrivit cărora ar exista îndoieli la nivel intern cu privire la apropierea de acest lider al AI generative.
La Taipei, el a reacţionat la informaţiile publicate de Wall Street Journal potrivit cărora proiectul Nvidia anunţat în septembrie de a injecta 100 de miliarde de dolari în OpenAI ar fi fost îngheţat. Aceste fonduri ar trebui să permită OpenAI, creatorul robotului conversaţional ChatGPT, să construiască centre de date pentru AI de nouă generaţie, informează AFP.
Citând surse anonime, Wall Street Journal a afirmat că în cadrul Nvidia, unele persoane şi-au exprimat îndoieli cu privire la acest acord şi că cele două părţi erau în curs de a-şi reconsidera parteneriatul.
„Este complet absurd. Vom realiza o investiţie colosală în OpenAI”, a spus Huang în faţa jurnaliştilor care l-au întrebat despre acest subiect.
Jensen Huang a confirmat că Nvidia va continua să investească în OpenAI, „una dintre cele mai importante companii ale epocii noastre”, potrivit lui.
Şeful OpenAI, „Sam (Altman) este pe cale să încheie runda de finanţare, iar noi vom participa fără îndoială”, a subliniat el. „Vom investi o sumă importantă, probabil cea mai mare investiţie pe care am făcut-o vreodată”, a adăugat Huang.
Nvidia este lider în domeniul cipurilor necesare pentru antrenarea şi funcţionarea modelelor lingvistice mari (LLM) care produc volume enorme de text care alimentează roboţii conversaţionali precum ChatGPT sau Google Gemini.
Valoarea sa bursieră a atins astfel nivelul fără precedent de 5.000 de miliarde de dolari în octombrie 2025. De atunci, aceasta a scăzut cu 600 de miliarde de dolari.


