Teheranul avertizează că un atac american în Iran ar declanşa un conflict regional

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat duminică, potrivit presei de stat, că dacă Statele Unite vor ataca Iranul, confruntarea s-ar transforma într-un conflict regional, pe fondul tensiunilor crescute dintre Washington şi Teheran, transmite Reuters.

Statele Unite şi-au consolidat prezenţa navală în Orientul Mijlociu după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat în repetate rânduri cu intervenţia în cazul în care Iranul nu acceptă un acord nuclear sau nu încetează reprimarea protestatarilor.

”Trump spune mereu că a adus nave (…). Naţiunea iraniană nu se va teme de astfel de lucruri, poporul iranian nu va fi influenţat de aceste ameninţări”, a spus Khamenei.

El a adăugat că Iranul nu doreşte să atace alte ţări, dar ”va lovi puternic pe oricine îl atacă sau îl hărţuieşte”.

Teheranul susţine că o soluţie diplomatică rămâne posibilă, fiind deschis la negocieri ”corecte”, care să nu implice limitarea capacităţilor sale defensive.

Potrivit informaţiilor oficiale, Marina SUA au în prezent şase distrugătoare, un portavion şi trei nave de luptă litorală în regiune.

Protestele izbucnite la finalul lui decembrie din cauza dificultăţilor economice, şi care au devenit cea mai gravă provocare politică la adresa Republicii Islamice din 1979,s-au calmat după o represiune severă.

Bilanţul oficial al victimelor se ridică la 3.117 morţi, însă organizaţia pentru drepturile omului HRANA, cu sediul în SUA, a raportat 6.713 morţi. Reuters nu a putut verifica în mod independent cifrele.

Khamenei a comparat protestele cu ”o lovitură de stat”, afirmând că ”revolta” urmărea să atace ”centrele care guvernează ţara”, potrivit presei de stat iraniene.

 

Băluţă: Începând de luni, toate cele 14 noi staţii prevăzute în proiectul de extindere a magistralei M4 de metrou vor fi deja în proces de proiectare/ O asociere de firme româneşti a câştigat contractul / Faza de proiectare va dura cel mult 10 luni

Noi descoperiri în cazul rămăşiţelor umane din Slobozia. Poliţiştii au găsit părţi ale unui cadavru în extravilanul oraşului