Administraţia Trump elimină tariful suplimentar de 25% impus importurilor indiene din cauza achiziţiilor de petrol rusesc şi reduce, în acelaşi timp, un tarif specific aplicat Indiei de la 25% la 18%, a declarat luni un oficial al Casei Albe, citat de Reuters.
”Renunţăm şi la tariful de 25% ca urmare a acordului Indiei de a înceta cumpărarea de petrol rusesc”, a spus oficialul.
Preşedintele Donald Trump anunţase schimbările într-o postare pe Truth Social, după o convorbire telefonică cu premierul indian Narendra Modi, însă nu menţionase în mod explicit tariful suplimentar de 25% pe care îl impusese în august pentru a presa New Delhi să renunţe la petrolul rusesc.


