Liderul grupului AUR din Senat, Petrişor Peiu, avertizează marţi că România a intrat în recesiune, pe fondul creşterii ratei şomajului, al prăbuşirii sectorului serviciilor şi al inflaţiei provocate de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan.
”Noi semne că economia s-a contractat la finalul anului 2025 şi că suntem în recesiune: Şomajul a atins nivelul critic de 6% (494.000 de persoane se află oficial în şomaj), pentru prima oară după foarte mulţi ani peste nivelul mediu din UE (5,9%). Din decembrie 2024 până în decembrie 2025 numărul şomerilor a crescut cu 31.000. România s-a decuplat complet de celelalte state din regiune: Ungaria are un nivel al şomajului de 4,5%, Polonia de 3,2%, Bulgaria 3,3%, Cehia 3,1%, Slovacia 5,8% şi Croaţia 4,5%”, spune Peiu într-un comunicat oficial.
Potrivit liderului senatorilor AUR, pentru prima dată după criza din 2008-2013, România are o rată a şomajului mai mare decât Italia (5,6%)!
”În primele 11 luni ale anului 2025, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut faţă de perioada 1.I-30.XI.2024, atât ca serie brută cu 2,3%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,6%”, subliniază senatorul AUR.
Petrişor Peiu mai afirmă că cea mai mare scădere este înregistrată începând cu luna august, odată cu creşterea cotelor TVA : august 2025 faţă de august 2024 o scădere de 9%, septembrie 2025 faţă de septembrie 2024 o scădere de 4,3%, octombrie 2025 faţă de octombrie 2024 o scădere de 7%, noiembrie 2025 faţă de noiembrie 2024 o scădere de 6,65.
”Cele mai afectate sectoare de căderea abruptă din servicii: agenţii turistice (-13,8%), restaurante (-5,3%), coafură şi înfrumuseţare (-7,6%). Aceste cifre trebuie corelate cu o inflaţie de 9-10%”, a mai declarat liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.