Sute de organizaţii care reprezintă persoanele cu dizabilităţi solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată şefului Guvernului, reintroducerea scutirilor de impozit pentru locuinţă, teren şi mijloc de transport, precum şi majorarea indemnizaţiilor de handicap. Semnatarii îi transmit lui Ilie Bolojan că, în urma măsurilor adoptate, persoanele cu handicap sunt ”condamnate la marginalizare şi sărăcie”, explicând că legea privind taxele şi impozitele locale adoptată la finalul anului trecut duce la situaţii în care persoane cu handicap care trăiesc în localităţi diferite să beneficieze de tratament diferit în funcţie de deciziile luate de administraţiile locale, măsurile de protecţie socială fiind astfel transformate ”din drepturi fundamentale, în favoruri administrative”.
”Avem nu doar datoria morală, ci şi obligaţia publică de a reacţiona ferm şi fără echivoc faţă de măsurile care prejudiciază în mod direct persoanele cu dizabilităţi, condamnându-le la marginalizare şi sărăcie. Nu există egalitate de şanse şi participare la viaţa socială în lipsa respectului faţă de demnitatea umană. Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi statuează dreptul acestei categorii, prin excelenţă vulnerabilă, la protecţie socială şi la reglementări adaptate nevoilor lor specifice. România nu numai că a semnat acest document de referinţă pe plan internaţional, dar l-a şi ratificat prin Legea 221/2010. Deşi au trecut, iată, mai bine de 15 ani de atunci, percepţia şi atitudinea factorilor de decizie politică nu s-au îmbunătăţit. Dimpotrivă, în mod inacceptabil şi de neînţeles, măsurile de austeritate impuse de un context economic nefavorabil au făcut tocmai din persoanele cu dizabilităţi calul de bătaie, ca şi cum din cauza drepturilor lor legale a apărut deficitul bugetar”, se arată în scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului.
Semnatarii amintesc că au solicitat ”în mod constant Guvernului României ca toate scutirile fiscale acordate persoanelor cu dizabilităţi să fie incluse în Codul fiscal”, fiind vorba despre scutirile de la plata impozitului pe clădire, pe teren şi pentru un mijloc de transport, care au fost eliminate la finalul anului trecut.
”Până în anul 2025, persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiau automat, prin lege naţională, de aceste scutiri. În prezent, două persoane cu aceeaşi dizabilitate pot fi tratate diferit exclusiv în funcţie de localitatea de domiciliu: una poate fi scutită integral într-un oraş, iar cealaltă poate fi obligată să plătească impozit integral într-o comună vecină. Transferarea scutirilor fiscale de la nivel naţional la nivel local transformă un drept de protecţie socială într-un beneficiu discreţionar, ceea ce conduce la tratamente juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii identice. O astfel de abordare ridică serioase probleme de constituţionalitate şi de compatibilitate cu standardele internaţionale privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi”, se arată în scrisoarea deschisă.
Documentul precizează că, în condiţiile în care Codul fiscal prevede că facilităţile fiscale locale nu pot depăşi 5% din veniturile colectate din impozite în anul anterior, ”se ajunge inevitabil la situaţia în care unităţile administrativ-teritoriale cu bugete mici vor acorda un număr extrem de limitat de scutiri sau chiar nu o vor face”, iar în această situaţie ”protecţia persoanelor cu dizabilităţi devine inegală, impredictibilă şi dependentă de criterii bugetare locale, nu de nevoia obiectivă de protecţie stabilită prin lege”.
”Această abordare contravine principiului egalităţii în drepturi şi transformă măsurile de protecţie socială din drepturi fundamentale în favoruri administrative”, argumentează semnatarii scrisorii deschise.
Aceştia solicită totodată ca indemnizaţiile de handicap să fie ”ajustate în raport cu realităţile economico-sociale, pentru a-şi îndeplini cu adevărat rolul de sprijin pe care legiuitorul l-a intenţionat”.
”Ele trebuie în primul rând actualizate cu rata inflaţiei, conform legii. Din perspectivă economică, menţinerea indemnizaţiilor la valori nominale fixe, în condiţiile unei inflaţii semnificative, echivalează cu o reducere reală a susţinerii pe care persoanele cu dizabilităţi o primesc. După cum se ştie, aceste indemnizaţii nu reprezintă un venit în sine, ci un mecanism de compensare a costurilor suplimentare generate de dizabilitate: cheltuieli medicale recurente, dispozitive asistive, transport adaptat, asistenţă personală, utilităţi şi consum energetic crescut”, mai spun reprezentanţii persoanelor cu dizabilităţi, argumentând că, din punct de vedere macroeconomic, indexarea indemnizaţiilor cu inflaţia ”nu este o cheltuială excesivă, ci o măsură de menţinere a puterii de cumpărare şi de prevenţie socială, care reduce presiunea asupra sistemelor de asistenţă socială, sănătate şi protecţie de urgenţă”.
”În al doilea rând, indemnizaţiile trebuie majorate prin creşterea ponderii din ISR care le este alocată. Această măsură se impune aplicată imediat, altminteri nivelul de trai al persoanelor cu dizabilităţi se degradează iremediabil, întrucât costul vieţii a crescut semnificativ în ultimii ani şi, odată cu el, cheltuielile suplimentare generate de dizabilitate. Ţinem să subliniem că impactul financiar se va acoperi integral din sumele colectate în baza dispoziţiilor art. 78 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 448/2006, respectiv din contribuţiile datorate de autorităţile şi instituţiile publice, precum şi de persoanele juridice care nu respectă obligaţia legală de angajare a persoanelor cu handicap. Potrivit legii, aceste sume sunt destinate finanţării măsurilor de protecţie şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi, iar folosirea lor pentru majorarea indemnizaţiei de handicap este legală, oportună şi justificată, fără a genera presiuni suplimentare asupra bugetului consolidat al statului”, precizează semnatarii, explicând că ”protecţia persoanelor cu dizabilităţi nu poate fi afectată nici de bugetele locale şi nici de inflaţie, ea este şi trebuie să rămână o responsabilitate fermă a statului român, asumată prin politici publice coerente şi echitabile”.
Organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi îi cer premierului să le acorde ”cât mai curând posibil” o audienţă pentru a-i prezenta personal problemele foarte grave cu care se confruntă şi soluţiile pe care le propun, explicându-i acestuia că ”dialogul direct cu organizaţiile reprezentative nu mai este o chestiune de oportunitate, ci a devenit un imperativ major, întrucât politicile publice care privesc persoanele cu dizabilităţi trebuie construite împreună cu acestea, nu în absenţa lor”.
Scrisoare deschisă este semnată de cinci federaţii pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, împreună cu 237 de organizaţii ale persoanelor cu dizabilităţi din România, organizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi şi 450 de persoane.
