Andronache (PNL): Reforma administraţiei este prioritatea nr. 1 a momentului. Această reformă va fi testul de voinţă al coaliţiei / Parlamentul, pregătit pentru angajarea răspunderii Guvernului, săptămâna viitoare

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, transmite joi că reforma administraţiei publice este prioritatea nr. 1 a momentului, iar Guvernul Bolojan trebuie susţinut pentru ca această reformă să treacă iar Parlamentul este pregătit pentru angajarea răspunderii Guvernului săptămâna viitoare. Această reformă va fi testul de voinţă al coaliţiei, mai spune liberalul, care adaugă că speră ca opoziţia să nu ajungă pe culmea penibilului şi să depună din nou moţiune de cenzură.

”Reforma administraţiei publice este prioritatea nr. 1 a momentului, iar Guvernul Bolojan trebuie susţinut pentru ca această reformă să treacă. Parlamentul este pregătit pentru angajarea răspunderii Guvernului săptămâna viitoare”, scrie Gabriel Andronache pe Facebook. 

 
Deputatul PNL precizează că această reformă va fi testul de voinţă al coaliţiei pentru schimbarea în bine a administraţiei publice în România. 

 
”Este una dintre reformele cruciale din programul de guvernare (pilonul II al programului), un angajament pe care nu ne permitem să-l ignorăm”, menţionează Andronache. 
 
”Sper ca opoziţia să nu ajungă pe culmea penibilului şi să depună din nou moţiune de cenzură pentru că Guvernul face ceea ce scrie în programul de Guvernare, motiv pentru care Parlamentul i-a acordat votul de învestitură (votul de încredere)”, a mai arătat Gabriel Andronache. 
 
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că pachetul reformei administraţiei a intrat în circuitul de avizare guvernamental şi va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii în Parlament.
 
Bolojan a mai afirmat că acesta va fi completat de proiectul privind interdicţia cumulului pensie cu salariu şi acesta ar urma să fie adoptat în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare.
 
 

Ministrul Sănătăţii: Cooperarea medicală dintre România şi Statul Israel are un potenţial real: schimb de expertiză, formare profesională, acces la tehnologii avansate şi protocoale moderne de tratament

Miruţă: Când apar declaraţii contradictorii în coaliţie, creşte dobânda la care statul se împrumută/ Se aruncă două, trei replici, se face un concurs de frumuseţe cine propune mai mult, iar apoi cetăţenii plătesc dobânzile mai mari