Lt. col. dr. Adrian Gabără, medic primar chirurgie oro-maxilo-facială la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti, a declarat că, din cauza faptului că procesăm din ce în ce mai multe alimente, sunt adolescenţi la care nu le mai cresc molarii de minte.
”Sunt teoriile evoluţioniste la care eu le dau crezare, şi anume prin faptul că noi, de la o generaţie la alta, procesăm din ce în ce mai mult alimentele, dacă ne gândim că poţi să mănânci un hamburger chiar şi fără dinţi. Deci procesând alimentele nu există un stimul pentru dinţi şi maxilare să se mai dezvolte. În preistorie, până să se inventeze focul, oamenii mâncau o carne crudă şi atunci aveau nevoie de multe unităţi masticatorii. La momentul acesta, noi procesăm alimente, le fierbem, le prăjim, mă rog, sunt atâtea la fast food care se mănâncă singure. Şi atunci, din punctul acesta de vedere, de la o generaţie la alta nu mai există impulsul ca să apară, de exemplu, molarul de minte, molarul 3”, a declarat Adrian Gabără, joi seară, la Medika TV.
Lipsa molarului de minte îndeamnă, spune medicul, că nu mai este nevoie de aceşti dinţi.
”La unii adolescenţi văd că lipsesc, dar mai mult este şi lipsa premolarului. Semn că noi nu mai avem nevoie de asta. Adică, cumva, evoluţia speciei este în sensul pierderii dinţilor şi nu creşterea numărului de dinţi. Maxilarile sunt mai mici, de fapt sunt şi studii care arată că şi compoziţia osului a scăzut. Adică eu văd fracturi care se produc la traumatisme relativ de instensitate mică, care nu te-ai gândit că pot produce o fractură de mandibulă, de exemplu. Tot ceea ce am mâncat noi şi tot ceea ceea au mâncat strămoşii, ajung să influenţeze, conform acestor teorii, în numărul de dinţi, principal lipsa molarilor de minte”, a spus Adrian Gabără.


