Bombardamentele ucrainene provoacă ”daune grave” în Belgorod, Rusia, afirmă guvernatorul – VIDEO

Bombardamentele nocturne ale Ucrainei au provocat ”daune grave” în oraşul rus Belgorod, situat în apropierea frontierei, a declarat vineri dimineaţa guvernatorul regiunii, potrivit Reuters.

–>

 

 

 

 

Vyacheslav Gladkov, într-un videoclip solemn postat pe Telegram după miezul nopţii, a declarat că oficialii oraşului ţineau o şedinţă de urgenţă pentru a elabora un plan de acţiune.

”Din păcate, nu vă pot spune bună seara, dragi prieteni”, a spus Gladkov în videoclipul înregistrat în întuneric aproape total.

”Inamicul a bombardat oraşul civil Belgorod. Toată lumea ştie că nu avem ţinte militare. Au fost provocate pagube grave. Am ieşit să mă uit în jur”, a mai afirmat el.

O postare pe canalul neoficial rus de Telegram Mash, care are surse în serviciile de securitate, a afirmat că rachetele au lovit oraşul situat la aproximativ 40 km de graniţa cu Ucraina şi că alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în unele cartiere.

Forţele ucrainene au atacat în mod regulat Belgorodul şi zonele învecinate din regiune de la invazia Rusiei din februarie 2022 asupra vecinului său mai mic.

 

–>

Încep Jocurile Olimpice de iarnă. Mariah Carey, Laura Pausini sau Andrea Bocelli, printre vedetele de la ceremonia de deschidere

OpenAI lansează platforma Frontier, în încercarea de a atrage mai multe companii