Elemente esenţiale pentru funcţionarea sistemelor de siguranţă feroviară au fost distruse sau furate, vineri seară, în staţia Brăneşti, de pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, circulaţia trenurilor fiind perturbată, anunţă sâmbătă Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. De asemenea, Pe raza Sucursalei Timişoara, în staţia Petroşani, au fost secţionate intenţionat cabluri, situaţia fiind în curs de remediere. În ambele cazuri au fost sesizate structurile Poliţiei Transporturi Feroviare.
”În cursul nopţii, au fost înregistrate fapte grave de sustragere şi distrugere a unor componente ale instalaţiilor de semnalizare, interblocare şi bloc de linie automat, care au condus la perturbarea circulaţiei feroviare”, transmite compania.
Conform sursei citate, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, în staţia Brăneşti, începând cu ora 20:55, au fost semnalate disfuncţionalităţi ale instalaţiilor de siguranţă feroviară, manifestate prin ocupări nejustificate ale circuitelor de cale. Ca urmare, circulaţia trenurilor a fost restricţionată pe Firul I şi Firul II, în relaţiile Fundulea – Pasărea.
”Verificările efectuate pe teren de personalul de specialitate au evidenţiat distrugerea şi sustragerea unor elemente esenţiale pentru funcţionarea sistemelor de siguranţă”, precizează CFR SA.
Totodată, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timişoara, în staţia Petroşani, la ora 04:15, a fost constatată secţionarea intenţionată a unor cabluri de dependenţă şi alimentare ale instalaţiei de bloc de linie automat, la kilometrul 78+080.
”Incidentul a determinat scoaterea din funcţiune a secţiunilor izolate din staţia Petroşani, cap Y, precum şi a instalaţiei de bloc de linie automat între staţiile Petroşani şi Băniţa, pe ambele fire de circulaţie”, relatează CFR SA într-un comunicat.
În urma intervenţiilor, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, pe secţia Brăneşti – Pasărea, lucrările au fost finalizate, iar circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii normale de siguranţă.
Pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timişoara, pe secţia Petroşani – Băniţa, lucrările de remediere sunt în curs, circulaţia trenurilor fiind asigurată temporar în regim de cale liberă, regim aplicat pentru menţinerea continuităţii traficului în condiţii de siguranţă, în lipsa funcţionării instalaţiilor de semnalizare.
În toate cazurile, au fost sesizate structurile Poliţiei Transporturi Feroviare competente, iar personalul CFR S.A. a intervenit pentru limitarea efectelor şi restabilirea condiţiilor necesare desfăşurării circulaţiei feroviare în siguranţă.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. atrage atenţia asupra gravităţii acestor fapte, care afectează grav infrastructura feroviară şi pot pune în pericol siguranţa traficului feroviar, şi îşi reafirmă angajamentul de a colabora cu autorităţile abilitate pentru identificarea persoanelor responsabile, prevenirea unor incidente similare şi recuperarea prejudiciilor produse.