„Este surprinzător, pentru că oamenii îl apreciază”: Trump a reacţionat la huiduielile împotriva lui JD Vance la ceremonia de deschidere a JO de la Milano

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat surprins de huiduielile adresate vicepreşedintelui său JD Vance, prezent, vineri, la Milano pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă.

Vicepreşedintele american a fost huiduit vineri seara, când a apărut pe ecranul uriaş al stadionului San Siro din Milano. Fluierăturile au fost acoperite în mare parte de muzica puternică difuzată de difuzoarele stadionului.

„Sunteţi sigură?”, a răspuns Trump la întrebarea („Aţi văzut că vicepreşedintele Vance a fost huiduit la Jocurile Olimpice?”) unei jurnaliste.

Preşedintele american, intrigat, a adăugat: „Este surprinzător, pentru că oamenii îl apreciază. Desigur, se află în străinătate, dar în mod normal nu este huiduit în această ţară.”

 

Înainte de a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, JD Vance s-a întâlnit cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni. Cei doi lideri au salutat „valorile comune” pe care le împărtăşesc.

Prezenţa agenţilor ICE, poliţia americană anti-imigraţie, în cadrul securităţii delegaţiei americane la Jocurile Olimpice, a stârnit furia Italiei înaintea ceremoniei de deschidere. În după-amiaza zilei, sute de studenţi de la liceele şi universităţile din Milano s-au adunat în faţa universităţii Politecnico din Milano pentru a protesta la adresa venirii lor.

Niciun acord privind Ucraina fără Ucraina, a reiterat Zelenski

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 6,6 milioane de lei în această săptămână / 23 de unităţi, închise temporar / Ei au găsit carne cu termenul de valabilitate depăţit, produse mucegăite şi afişarea de promoţii expirate