Vicepremierul Tánczos Barna a vizitat Satul Olimpic de la Milano. El s-a întâlnit cu patinoarea Julia Sauter şi cu antrenoarea Roxana Luca Hartmann

Tánczos Barna, vicepremier al României, a vizitat Satul Olimpic alături de Mihai Covaliu, preşedintele Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, şi de George Boroi, secretar general al COSR.

Potrivit COSR, delegaţia a fost însoţită de Gabriela Dancău, Ambasador al României în Italia, vizita având ca obiectiv susţinerea sportivilor români şi dialogul direct cu membrii delegaţiei olimpice.

 
În cadrul vizitei, oficialii români s-au întâlnit cu Julia Sauter şi cu antrenoarea sa, Roxana Luca Hartmann, dar şi cu Liliana Dorneanu, coordonator Sat Olimpic Milano, discutând despre pregătirea sportivă, condiţiile din Satul Olimpic şi importanţa sprijinului instituţional pentru performanţă.

Alba: Intervenţie a Salvamont şi a Jandarmeriei montane pentru recuperarea unor turişti străini speriaţi de apariţia unui urs

Majoritatea cancerelor care pot fi prevenite sunt asociate cu două obiceiuri legate de stilul de viaţă