Senatul dezbate moţiunea simplă pe tema educaţiei, depusă de AUR şi de Pace – Întâi România împotriva lui Ilie Bolojan, ministru interimar al Educaţiei: Sub conducerea actuală, educaţia e tratată ca o cheltuială incomodă, nu ca o investiţie strategică

Senatul dezbate, luni, de la ora 16,45, moţiunea simplă cu tema: „Educaţia între avarie şi abandon. Cum sunt transformaţi studenţii în colateral bugetar”, depusă de AUR şi de grupul Pace – Întâi România împotriva lui Ilie Bolojan, în calitatea sa de ministru interimar al Educaţiei şi Cercetării. Moţiunea este semnată de peste 40 de senatori ai celor două formaţiuni, în frunte cu Petrişor Peiu şi Ninel Peia. Iniţiatorii moţiunii consideră că sub conducerea lui Bolojan educaţia a intrat „într-o zonă periculoasă de austeritate fără protecţie, reformă fără sprijin şi responsabilitate fără asumare”.

„Sub conducerea actuală, educaţia este tratată ca o cheltuială incomodă, nu ca o investiţie strategică. Iar când educaţia este tăiată, nu se face economie, se face export de inteligenţă”, afirmă iniţiatorii moţiunii în documentul care poate fi consultat .

Potrivit senatorilor, Ilie Bolojan „ştie, oficial şi documentat”, cât costă să fii student în România. 

„Datele publice arată că un student are nevoie de 2000 de lei lunar pentru a putea rămâne în sistemul educaţional. Nu pentru confort, nu pentru distracţie, ci pentru mâncare, cazare, transport şi materiale de studiu. Cu toate acestea, sub mandatul ministrului interimar, bursele acoperă mai puţin de jumătate din necesarul minim, fondurile pentru burse au fost reduse, facilităţile de transport au fost limitate, sprijinul statului este acordat doar 9 luni pe an, de parcă viaţa ar fi suspendată în vacanţă. Diferenţa dintre cât costă viaţa şi cât oferă statul este împinsă, cu nonşalanţă, în spatele studenţilor şi al familiilor lor. Este o politică simplă: ştim cât costă educaţia, dar nu o plătim”, se arată în documentul citat.

Într-un comunicat de presă remis, vineri, News.ro, reprezentanţii studenţilor s-au arătat nemulţumiţi de faptul că premierul Ilie Bolojan, care este şi ministru interimar al Educaţiei, nu a dat curs solicitării de audienţă pe care i-au adresat-o, în contextul informaţiilor din spaţiul public legate de noi tăieri programate în învăţământul superior. 

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a semnalat „ignoranţa cu care acesta tratează, în mod consecvent, una dintre comunităţile asupra cărora au fost luate măsuri drastice de austeritate”. 

ANOSR anunţa că întâlnirea solicitată a avut loc la Guvern cu Luciana Antoci, consilier de stat, căreia studenţii i-au prezentat revendicările lor: reducere la transportul feroviar pentru studenţi pe toate rutele, grăbirea operaţionalizării fondurilor europene pentru bursele studenţilor şi creşterea bugetului Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

În 22 decembrie 2025, Daniel David a demisionat de la conducerea MEC, explicând că a luat această decizie pentru că sistemul de educaţie nu mai este într-un pericol iminent, iar România a scăpat de ameninţarea suspendării fondurilor europene şi că a venit momentul să se întoarcă la profesia sa de psiholog.

În plus, David a susţinut că era corect ca bugetul pe anul 2026 să fie făcut de ministrul care îl va administra şi menţiona că l-a anunţat din vară pe Ilie Bolojan că nu va mai rămâne mult în funcţie. În timpul mandatului său, profesorii şi studenţii au derulat mai multe proteste, nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate de Executiv.

Seattle Seahawks a învins New England Patriots şi a câştigat Super Bowl LX

Lavrov: Rusia nu va ataca Europa, dar este gata să riposteze