Giurgiu: Un nou caz de mare evaziune descoperit de ANAF Antifraudă. Prejudiciu de peste 12,4 milioane lei din exploatarea agregatelor minerale/ Măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului

Inspectorii Antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au descoperit, în urma unor verificări făcute în februarie la un operator economic din judeţul Giurgiu, activ în extracţia şi comercializarea agregatelor minerale, că acesta nu a plătit impozitul pe profit şi TVA în valoare totală de 12.466.395 lei. Controlul a vizat activităţi desfăşurate de societatea comercială în cauză în perioada 2022–2025, iar pentru recuperarea prejudiciului au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor societăţii, precum şi demersuri pentru recuperarea redevenţelor datorate exploatării fără permis.

Inspectorii ANAF Antifraudă au verificat operatorul economic care desfăşura activităţi de extracţie a pietrişului şi nisipului, extracţia argilei şi caolinului, precum şi producţia şi comercializarea de agregate minerale (balast, nisip, pietriş) în judeţul Giurgiu. Ca urmare a verificărilor, s-a constatat că societatea s-a sustras de la plata impozitului pe profit şi TVA în sumă totală de 12.466.395 lei.

Astfel, cercetările au evidenţiat că, în perioada august 2022 – mai 2024, operatorul economic a exploatat şi comercializat 500.692 metri cubi de agregate minerale (echivalentul a 811.121 tone) fără înregistrarea acestora în evidenţa contabilă. Din vânzarea acestor agregate, societatea a obţinut venituri totale de 32.406.372 lei, fără declararea veniturilor, prejudiciind bugetul de stat cu 11.342.231 lei – 6.157.211 lei TVA de plată şi 5.185.020 lei impozit pe profit, informează ANAF.

Potrivit sursei citate, în luna aprilie 2025, aceeaşi societate a înstrăinat două imobile din patrimoniu fără a declara şi achita impozitul pe profit şi TVA aferente, în sumă totală de 1.124.164 lei (670.741 lei impozit pe profit şi 453.423 lei TVA).

De asemenea, inspectorii Antifraudă au constatat că operatorul economic a exploatat agregate minerale fără permis valabil, acesta fiind expirat din 17.06.2023. Astfel, au fost luate măsuri pentru recuperarea redevenţei aferente cantităţii exploatate (500.692 mc), estimată la 1.401.938 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând societăţii verificate.

Dosarele Epstein. Scandalul se extinde în Norvegia, unde o ambasadoare de renume demisionează din cauza „unei grave erori de judecată”

Petrişor Peiu (AUR), despre suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan: Semnăturile strânse sunt aproape de cele necesare, dar nu credem că are rost să declanşăm acest demers până când PSD nu se va alătura