Echipa bucureşteană Dinamo a terminat la egalitate luni seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a 26-a.
Oltenii au avut cea mai mare ocazie a reprizei întâi, în minutul 32, când Screciu a trimis o lovitură de cap, iar Mărginean a deviat mingea în bara propriei porţi. În rest, prima parte s-a încheiat fără nici un şut pe poartă pentru ambele echipe. După reluare, încercările ofensive ale gazdelor au dus la deschiderea scorului. Armstrong a centrat, Opruţ a trimis din prima în acreu de unde Alberto Soro a înscris cu capul. Golul egalizator a venit în minutul 62, când Carlos Mora a luat o acţiune pe cont propriu, i-a pasat lui Cicâldău, iar acesta a centrat la prima bară, în careu, unde Al Hamlawi i-a luat faţa lui Boateng înscriind la colţul scurt.
În minutul 70 portarul craiovean, Laurenţiu Popescu, a ieşit foarte bine la Armstrong şi derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova s-a terminat 1-1.
Craiova rămâne lider, cu 50 de puncte, urmată de Rapid şi Dinamo, ambele cu câte 49 de puncte.
DINAMO: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruţ – Gnahore, I. Mărginean, C. Cîrjan (Cr. Mihai 84) – Armstrong (Milanov 84), Alberto Soro (Al. Pop 71), Al. Musi (Mazilu 63). ANTRENOR: Zeljko Kopic
UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu – Samuel Teles (Carlos Mora 61), D. Matei, Mekvabishvili (T. Băluţă 80), Cicâldău, Bancu – Nsimba (Al Hamlawi 49), Baiaram (Etim 80). ANTRENOR: Filipe Coelho
Cartonaşe galbene: C. Cîrjan 59 / Nsimba 3, Ad. Rus 35
Arbitri: Istvan Kovacs – Mihai Marica, Ferencz Tunyogi
Arbitri VAR: Iulian Călin – Valentin Porumbel


