Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a declarat, luni, la moţiunea simplă pe Apărare, că PNL nu va vota niciodată o moţiune introdusă de cei care nu iubesc România, ea arătând că această moţiune nu serveşte interesul naţional, ci serveşte interesul electoral al celor care, de ani de zile, confundă interesele naţionale şi securitatea României cu marketingul de partid.
”Un lucru pe care cred că-l ştiţi cu toţii, niciodată, dar niciodată, un parlamentar al Partidului Naţional Liberal nu va vota o moţiune de cenzură împotriva premierului României, Ilie Bolojan, iar astăzi, intervin şi din partea Partidului Naţional Liberal, ca senator, dar şi ca preşedinte al Comisei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, şi spun de la început, PNL nu va vota niciodată o moţiune introdusă de cei care nu iubesc România. Vom vota împotriva acestei moţiuni, nu pentru că am accepta improvizaţia în apărare, dimpotrivă, ci pentru că această moţiune, aşa cum este formulată şi instrumentalizată, nu serveşte interesul naţional, ci serveşte interesul electoral al celor care, de ani de zile, confundă interesele naţionale şi securitatea României cu marketingul de partid”, a spus senatoarea PNL în plen.
Potrivit Nicoletei Pauliuc, moţiunea ”încearcă să transforme o discuţie serioasă despre apărare într-o bătălie politică”.
”Da, putem şi trebuie să discutăm despre responsabilitatea declaraţiilor unui ministru al apărării. Dar nu accept ca această discuţie să fie confiscată de cei care au făcut din scandal metoda de lucru şi din confuzie strategie. În România există reguli, există Constituţie, există CSAT, există proceduri, există control parlamentar. Iar când vorbim despre trupe, misiuni, angajamente NATO, vorbim despre vieţi omeneşti, despre alianţe, despre credibilitatea statului Româ”, a subliniat ea.
”Domnule Ministru, vă spun direct. Luaţi în calcul, în domeniul apărării, cuvintele şi interesele în decizii. Dacă a existat o declaraţie publică lipsită de claritate, dacă simţiţi nevoia unor clarificări sublimentare, dacă s-a creat impresia de improvizaţie sau de testare a opinei publice, atunci e datoria dumneavoastră să reveniţi la disciplina instituţională, informare corectă, consultare interinstituţională, comunicare riguroasă”, i-a transmis Nicoleta Pauliuc ministrului Apărării.
Ea s-a referit la ”cei care vin cu această moţine şi pozează ipocrit în apărători ai interesului naţional”.
”AUR şi sateliţii săi nu au credibilitatea pe apărare şi politică externă. AUR şi sateliţii săi se hrănesc din neîncredere, din dezinformare, din suveranism de decor, dar când vine vorba de România reală, România care vrea investiţii, securitate, parteneriate, respect, AUR dă cu bâta în tot ce ţine ţara pe direcţia corectă”, a arătat Pauliuc.
Senatoarea PNL a mai spus că în spaţiul public ”au apărut informaţii şi acuzaţii că liderul AUR ar fi fost implicat în demersuri de lobby cu SUA, cu efecte împotriva intereselor româniei, inclusiv în chestiuni sensible precum parcursul nostru în programul Visa Waiver”.
”Nu spun eu dacă e adevărat sau nu, spun doar atât. Cine pretinde patriotism, trebuie să fie primul care răspunde transparent. Nu cu victimizări, nu cu lozinci, nu cu teorii, ci cu fapte”, a apreciat Pauliuc.
Senatoarea PNL a mai afirmat că, în timp ce unii fac din ţânţar armăsar şi construiesc emoţie din orice frază scoasă din context, România are nevoie de lucruri concrete, verificabile, măsurabile, investiţii în industrie de apărare, pentru producţie internă şi lanţuri de furnizare solidă, creşterea capacităţii de mentenanţă, ca să nu depindem de alţii pentru fiecare piesă, recrutare şi retenţie pentru personalul militar, pentru că apărarea se face cu oameni pregătiţi şi respectaţi., apărare aeriană şi capabilităţi moderne, adaptate riscurilor de azi, nu de ieri, rezilienţă, cyber şi combaterea dezinformării, pentru că războiul modern nu începe cu tankul, ci cu manipularea”.
”Asta înseamnă responsabilitate, asta înseamnă politică de stat, asta înseamnă să pui România înaintea calculelor de partid. Moţiunea de astăzi nu e o lecţie de responsabilitate. Este o încercare de capitalizare politică pe un subiect care ar trebui să unească, nu să dezbine. De aceea, PNL votează împotrivă, pentru că apărăm un principiu simplu şi vital. România se apără cu instituţii, cu alianţe, cu strategie şi cu seriozitate, nu cu circ, nu cu însinuări” a spus senatoarea în final.
Senatorii dezbat, luni după-amiază, moţiunea simplă împotriva ministrului Apărării, Radu Miruţă”, depusă de AUR şi de grupul Pace – Întâi România privind gestionarea politicii de securitate şi apărare naţională în contextul declaraţiilor legate de potenţiala desfăşurare de trupe româneşti în Groenlanda.
Iniţiatorii consideră că „ministrul progresist compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declaraţii iresponsabile şi lipsă de analiză strategică”.