Grevă de avertisment de două ore, în peste 1.500 de primării de comune/ Premierul Bolojan, la o dezbatere pe tema reformei administrative, organizate de Asociaţia Comunelor/ Ce a afirmat Bolojan despre reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore este programată să se desfăşoare, marţi, în peste 1.500 de primării de comune din ţară, în timp ce edilii vor participa la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor. La şedinţa care va avea loc la Palatul Parlamentului va participa şi premierul Ilie Bolojan. De altfel, Bolojan a afirmat, luni seară, că, dacă primăriile nu vor face dovada că pot funcţiona în actuala organizare şi cu personal redus şi cheltuieli mai puţine, a doua ipoteză este cea a unei reorganizări administrativ-teritoriale. ”Este doar o problemă de timp până când România nu mai poate suporta aceste transferuri şi se va ajunge la o reorganizare administrativă”, spune şeful Guvernului, adăugând că acest lucru se va întâmpla când autorităţile vor fi ”cu spatele la zid”.

Potrivit Sindicatului FORUM din Administraţia publică, greva de avertisment va avea loc între orele 10.00 şi 12.00, în 1.582 de comune. Motivul îl reprezintă nemulţumirile legate de proiectul de reformă privind administraţia locală şi centrală.

Tot de la ora 10.00, are loc Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor, care va fi organizată la Palatul Parlamentului. De la 10.30, premierul Ilie Bolojan va participa la dezbaterea pe tema: ”Reforma administrativă, politica de reducere a cheltuielilor publice şi impactul acestora asupra comunelor din România”, organizată de Asociaţia Comunelor din România. 
 

”Noi, ca ţară, avem două posibilităţi pe termen lung: sau dovedim cetăţenilor noştri că actuala administraţie în formula în care este astăzi, cu acest număr de comune, de oraşe, de municipii, poate funcţiona în actualele cadre organizatorice, cu personal mai redus şi mai eficient, o ipoteză de lucru, pe asta există un acord în momentul de faţă. Sau, dacă nu vom dovedi acest lucru, şi asta ţine de fiecare primar în parte, este doar o problemă de timp până când România nu mai poate suporta aceste transferuri şi se va ajunge la o reorganizare administrativă”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24.
 
Bolojan a afirmat că autorităţile locale vor avea, în total, sume mai mari în buget daţă de anul trecut, dar alocările guvernamentale nu vor fi la fel de mari. ”Dar, per total, pentru că le cresc impozitele, le cresc veniturile din impozitele pe proprietate, ceea ce nu le mai poate statul transfera va fi acoperit de acel surplus”, a explicat el.
 
Săptămâna trecută, premierul Ilie Bolojan a declarat că pachetul reformei administraţiei a intrat în circuitul de avizare guvernamental şi va fi adoptat în această săptămână, prin asumarea răspunderii în Parlament.

Armata SUA anunţă că două persoane au fost ucise într-un atac asupra unei ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri în estul Oceanului Pacific, iar una a supravieţuit

Curtea de Apel Bucureşti are programat marţi primul termen în cazul cererii de anulare a decretului de numire a lui Dacian Dragoş la CCR, depusă de Silvia Uscov/ Anterior, avocata ceruse suspendarea actelor vizându-i pe Dragoş şi Busuioc