Oficial de la Trezoreria Italiei, responsabil de companii de stat, suspectat de insider trading – surse

Un oficial al Trezoreriei Italiei, Stefano Di Stefano, responsabil de gestionarea companiilor controlate de stat este investigat sub suspiciunea de folosirea de informaţii confidenţiale în tranzacţii (insider trading), au declarat două surse cu informaţii directe despre caz, transmite Reuters.

Stefano Di Stefano, şeful departamentului de participaţii corporative din cadrul ministerului, este suspectat că ar fi cumpărat acţiuni la Monte dei Paschi di Siena şi Mediobanca în perioada în care MPS pregătea oferta de preluare asupra Mediobanca. Procurorii cred că achiziţiile sale ar fi totalizat aproximativ 120.000 de euro, potrivit uneia dintre surse.

Solicitările de comentarii trimise ministerului şi lui Di Stefano au rămas fără răspuns. Acesta este şi membru în consiliul de administraţie al MPS, unde Trezoreria deţine o participaţie de 5%.

Investigaţia a fost deschisă după verificări preliminare efectuate în cadrul unei anchete separate privind preluarea Mediobanca de către MPS. În acel dosar, procurorii din Milano analizează dacă directorul general al MPS, Luigi Lovaglio, şi cei doi principali acţionari ai băncii au acţionat coordonat fără a informa autorităţile de supraveghere şi restul investitorilor.

Toate părţile au negat orice abatere, iar ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, a declarat în decembrie că nu a exercitat ”nicio influenţă sau presiune” asupra rezultatului ofertei.

 

Yenul aproape de 160 unităţi pentru un dolar, Nikkei 225 la nivel record, randamente în creştere: ce aşteaptă experţii după victoria zdrobitoare a lui Sanae Takaichi

Sam Altman anunţă creşterea ChatGPT, pe măsură ce OpenAI se apropie de o rundă de finanţare de 100 miliarde de dolari