Renault intenţionează să cumpere participaţiile deţinute de Volvo Group şi de compania de transport maritim CMA CGM în proiectul lor comun pentru vehicule comerciale uşoare electrice, Flexis, relatează Le Monde.
Decizia vine după o reevaluare a planului de afaceri, în contextul în care piaţa creşte mai lent decât se anticipase.
Directorul general François Provost, numit anul trecut, accelerează restructurarea operaţiunilor Renault. Potrivit unor surse citate anterior de Reuters, grupul intenţionează să reintegreze divizia electrică Ampere şi a închis deja mai multe servicii de car-sharing din cadrul Mobilize.
Un purtător de cuvânt al Renault a refuzat să comenteze informaţiile din Le Monde, precizând doar că discuţiile sunt în curs şi că relaţiile cu Flexis şi acţionarii săi rămân bune. Reuters nu a putut verifica independent raportul.
Flexis a fost creată în 2023 de fostul CEO Renault, Luca de Meo, în parteneriat cu Volvo, iar CMA CGM a intrat ulterior ca acţionar minoritar. Structura actuală a acţionariatului este: Renault 45%, Volvo 45%, CMA CGM 10%.
Potrivit Le Monde, Renault ar urma să preia controlul complet al proiectului, însă preţul de răscumpărare negociat de Provost nu a fost dezvăluit. Publicaţia notează şi că este probabil ca Renault să înregistreze o depreciere de active în rezultatele financiare ce vor fi publicate pe 19 februarie.


