O suedeză depune plângere la Paris şi susţine că şi-a recunoscut violatorul în documente publicate în dosarul Epstein

O suedeză în vârstă de 56 de ani, Ebba Karlson, a depus marţi plângere, la Paris, susţinând că l-a recunoscut, într-o fotografie publicată în dosarul Epstein, pe un francez, Daniel Siad, pe care-l acuză de viol în anii ’90, potrivit unei surse apropiate dosarului, care confirmă o dezvăluire a săptămânalului francez Le Point, relatează AFP.

Ebba Karlson îl acuză pe Daniel Siad, un francez pe care l-a cunoscut în Suedia, de faptul că a pus-o să vină la Monaco, iar apoi în Franţa, promiţându-i o carieră de manechin, potrivit acestei plângeri, de care AFP scrie că avea cunoştinţă, depusă la Parchetul din Paris.

Ea îl acuză de faptul că a violat-o, după aceea, la piscina unei case, la Cannes, după care a condus-o la Gérald Marie, unul dintre foştii directori ai agenţiei de manechne ”Elite”.

Ea a depus o plângere cu privire la viol în 2020 împotriva lui Gérald Marie, o procedură clasată din cauza prescrierii.

Însă ea nu a depus plângere, atunci, împotriva lui Daniel Siad, pentru că nu-i cunoştea identitatea.

După 36 de ani, ea afirmă că l-a recunoscut în fotografii publicate de către Departamentul american al Justiţiei în dosarul Epstein.

Prietenul său de la acea vreme, care s-a întâlnit cu Daniel S., declară că l-a recunoscut şi el.

Numele lui Daniel Siad apare în numeroase discuţi cu Jeffrey Epstein, publicate de către Departramentul american al Justiţiei, pe care AFP scrie că le-a consultat.

”Doamna Karlsson cere ca Parchetul din Paris să se sesizeze în plângerea sa, pentru a permite o anchetă cu privire la fapte de viol şi de trafic de persoane, care să analizeze modul de operare al lui Daniel Siad şi să stabilească dacă aceste acţiuni sunt repetate, să pună în lumină funcţionarea şi, dacă este cazul, să identifice eventuale victime ale unor fapte neprescrise”, a declarat avocata suedezei, Anne-Claire Lejeune, contactată de AFP.

AFP scrie că nu l-a putut contacta imediat pe cel vizat.

Corpul de Control al Ministerului Mediului a constatat că drumul forestier din Pădurea Băneasa include un tronson pentru care nu există documente legale, fiind cauzat un prejudiciu/ Se propune sesizarea instanţei pentru anularea contractului de peaj

Circulaţie îngreunată pe DN 7 şi DN 73C, în judeţul Argeş, din cauza ninsorii